ROFL
A mai primit cineva SPAM-ul ăsta?
Îi las numărul de telefon intact, tipul merită spaţiul publicitar!
Buna ziua.
Numele meu este Viorel si reprezint o firma de colectare fier vechi din Bucuresti.
Cumparam fier vechi din BUCURESTI si din imprejurimi ( maxim 30km ).
Pentru detalii ma puteti contacta la telefon: 0762-884-652.
Va rog, nu sunati daca materialele feroase sunt la o distanta mai mare de 30km de Bucuresti.
Va multumesc pentru intelegere.
Viorel.
Solidarite!
Ia, vă rog, stimabililor, citiţi puţin aici. Aşaaa…bon. Acum, citiţi şi aici. E? Ce părere aveţi? N-aveţi un deja-vu copleşitor?
Şi acum să vă explic. Duduia Gabriela Popescu, din Cluj, de 24 de anişori din câte văd pe contul de facebook, care se ocupa în principal cu moţarea şi fabricarea de varii accesorii (eu cred că are o chinezoaică închisă în debara care face treaba în locul ei – aţi văzut Desperate Housewives?
), s-a gândit să scrie un articol pentru un site clujean. Şi în timp ce scria, i-a venit inspiraţia. Nu sub formă de muză, cum se mai întâmplă, ci sub formă de plagiat.
Aşa. Acum vine partea cea mai tare. De obicei, persoanele care plagiaza, îţi fură articolul, îl modifică pe ici pe colo, şi în caz că te sesizezi, zic că e coincidenţă- Şi n-ai decât să te agiţi până mori, că ei o dau înainte cu coincidenţa. E greu să contrazici asa ceva. Doar există atâtea coincidenţe…
Dar nuuu, nu. Domnişoara cu pricina a considerat că e muncă prea mare să prelucreze ideea într-o formă nouă. Măcar pe ici pe colo (d-aia nici nu prea cred că-şi face singură pampoanele). Aşa că a scris infect o propoziţie de început, cu litere mâncate şi cuvinte mutilate, a trântit un copy-paste, şi a încheiat glorios cu ceva ce n-are NICIO legatură, semnând ,,Gabytza”. Pam-Pam! Eh, dacă mai aveaţi vreun dubiu referitor la calităţile personajului, cred că deja vi le-am spulberat. Găbytzo, să ştii că site-urile clujene pot fi accesate şi din Bucureşti, oricât de improbabil ar suna.
Partea CEA mai amuzantă este că – dacă binevoiţi să scoateţi ochelarul- Ioana scrie cu ,,î”, pe când duduia scrie cu ,,â”. Eu am observat. Ea nu s-a obosit să facă ceva în legătură cu asta.
De ce ţin să solidarizez? Păi pentru că mi s-a luat de toate nulităţile care se dau vedete. M-am săturat de toate lichelele pupătoare-n fund. De oamenii fără merite, de obicei, care se alintă în laude pe care nu le-au câştigat. Pentru că această Gabriela Popescu, spre diferenţă de alte puştoaice din Cluj, care poate ar fi şi talentate, are un spaţiu la dispoziţie în care să se exprime, pe un portal al oraşului. Un spaţiu care poate îî aduce şi ceva bani, în orice caz îi aduce nişte capital de imagine (proastă, pentru ca nu e în stare să-l valorifice, dar asta e alta discuţie). Pentru că mizerii de genul ăsta se întâmplă până şi în online-ul ăsta. Pentru ca se apropie era lui goagăl şi asta nu poate să mă lase indiferentă.
Pregătiţi ouăle stricate, şi loviţi spre respectabila Gabytza. Tre’ să încaseze cineva papara pentru mizeriile astea!
Machinarium Frenzy
A început aseară, pe când aveam o indispoziţie cel puţin neplăcută. Îmi trimite Vlad un joc cu gâşte, oi şi vaci – numit Farm Frenzy (neah, nu-i ala de pe facebook) – ca să mă scoată din lumea lui bot-pus. Şi m-a scos. De tot. Băi nene, şi de n-am butonat de nebună până la 5 dimineaţa, nu m-am lăsat până n-am omorât toţi urşii, n-am făcut tot caşcavalul şi n-am terminat toate fermele.
Azi, povestind despre aventura mea nocturnă în ţara vacilor, primesc un upgrade de la Clara, Machinarium pe numele lui. E crimă. Îmi fac păcat cu voi şi pun trailerul. Recunosc, am trişat puţin. Destul. Da’ nu mai puteam, băi frate, mă căţăram pe faianţă.
Fun!
Culeasă azi de pe twitter. Mi s-a părut amuzant. Am zis să vă hliziţi şi voi.
Triste Febrero
Help! I need help!
Dacă v-aţi apuca să scrieţi o carte pentru copii între să zicem… 6 şi 9 ani… despre ce ar fi?
Hai, că poate vă pricepeţi la domeniul ăsta mai bine ca mine, şi mă scoateţi din întuneric.
Ce să fie, ce să fie…
Aseară, Cora Lujerului. După ce am adunat tot ce era de adunat de pe rafturi şi am trecut pe la casă, am decis ca plasa e prea grea, aşa că m-am dat bătută, am luat o cafea şi am asteptat partea forţoasă să vină să escorteze alimentele la domiciliu.
Eh. Şi după ce am băut cafeaua, îndreptându-ne către ieşire, observăm un nou Pet Shop. Intrăm, în principiu ca să facem mişto de papagali. Şi aşa ajungem la colţul cu iguane, porci de guineea, hamsteri şi alte veveriţe. Cum ne uitam noi – eu la un porcuşor şi el la o iguană, cobor privirea puţin, numai puţin, la etajul de sub porcuşori şi parcă văd ceva. Mă aplec mai mult…şi ce să vezi! Şoc şi groază! O creatură pufoasă şi albă dormea pe spate, literalmente pe spate, leşinată, cu cracii relaxaţi în toate direcţiile. Una dintre lăbuţele din faţă – pe piept. Cum capul era căzut tot pe spate, se vedeau şi dinţişorii. De nu i s-ar fi ridicat burdihanul când şi când a respiraţie, aş fi crezut că abia l-au adus de la Surprize, Stupize cu un infarct la activ.
M-am uitat, m-am sucit. Băi nene, ce lighioană e şi asta.Parc-ar fi pisică, dar nu e. Câine – categoric nu. Iepure n-are cum, că e prea lung şi nu seamănă la picioare. Animalul mă sfida, efectiv. Dormea sfidător. Nici Sid din Ice Age n-ar fi fost capabil de o asemenea poziţie de repaos, trust my word. Noroc că am zărit eticheta pe care scria frumuşel ,,dihor”.
Eh, iaca, muream proastă şi nu vedeam dihor alb dormind.


