Fapt concret e că e. Că trăim o poveste d-aia adevărată, orice ar spune oricine ar avea orice de spus. Fără sirop, fără zahăr adăugat. The real shit, ecologic, bio, natural stuff. Mie încă mi se pare incredibil.
Şi tot aproape nu-mi vine să cred. Că e pe bune, adică.
…noaptea. Am baut ceva vin. Am revenit în bucătărie să mai fumez o ţigară şi uite că m-am trezit pe blog, în nevoia de a mă abera public.
Mi-e bine şi cam atât. Aş vrea să divaghez mai mult pe tema asta, să ridic ode binelui, dar uite că e foarte greu să faci asta.
De mâine mă apuc să scriu romanul ăla. Deal? Deal.
Un cântecel de noapte-bună. Sorbim uşurel din ţigară şi mergem la patul încălzit de el…
A început aseară, pe când aveam o indispoziţie cel puţin neplăcută. Îmi trimite Vlad un joc cu gâşte, oi şi vaci – numit Farm Frenzy (neah, nu-i ala de pe facebook) – ca să mă scoată din lumea lui bot-pus. Şi m-a scos. De tot. Băi nene, şi de n-am butonat de nebună până la 5 dimineaţa, nu m-am lăsat până n-am omorât toţi urşii, n-am făcut tot caşcavalul şi n-am terminat toate fermele.
Azi, povestind despre aventura mea nocturnă în ţara vacilor, primesc un upgrade de la Clara, Machinarium pe numele lui. E crimă. Îmi fac păcat cu voi şi pun trailerul. Recunosc, am trişat puţin. Destul. Da’ nu mai puteam, băi frate, mă căţăram pe faianţă.
Pentru ca am considerat ca merita un post special.
*this is where I fell in love
Ştiu ce se întâmplă acolo. Că sunt nămeţi, lumea se ceartă şi cumpără, şi împinge, şi totul e urât. Ştiu, dar eu sunt aici, în bula mea, şi nu prea mă atinge mare lucru.
Paradoxal, lipsa banilor şi a jobului m-au ţinut iniţial departe de orice manifestare violentă specifică ,,celei mai frumoase perioade a anului”. Da’ aşa a fost de bine… am stat în cuibul meu şi am devenit din ce în ce mai fericită (cu risc de explozie). Am văzut zăpada de acolo de unde se vede frumoasă – adică de la fereastră. Am şi testat-o într-o seară de marţi pigmentată cu (cam) multă bere, în centrul vechi.
Moşu’ a venit direct la uşă, cu bomboane aduse de pinguini saharieni şi cu o punguţă cu praf de lumină. A doua zi a trecut din nou, să-mi aducă nişte ciorăpei coloraţi, aşa cum îmi plac mie, tocmai pe când tropaiam veselă în noii timberlanzi.
Am sărit apoi direct în maşină şi mi-am mutat temporar cuibul la Piteşti. Mai e o zi şi vine şi Crăciunul. Tare bine-mi pare că nu ştiu despre ce povestiţi acolo cu aglomeraţie şi îngrămădeală şi energie negativă.
Joy to the world…
Acum ceva timp am decis să nu mă mai expun. Cu atât mai puţin pe cei din jur. De ieşit mi-a ieşit, şi pariez că-mi va ieşi şi de acum încolo. Nu e nicio problemă. Pot trăi şi fără expunere publică. E însă ceva ce vreau, doresc, să expun acum. E o declaraţie.
Şi sper să o meriţi.
Tocmai m-am întors din club. Nimic special, mai ales dacă luăm în considerare geneza (Tanya knows…). O ieşire în club cum au mai fost mii. Sau sute – poate exagerez. O zi de naştere. M-am simţit bine, fără evenimente speciale. Happening-ul special însă, pentru mine, azi, a fost ăla de a vedea cum e fără. Fără el. M-am gândit că poate mi se va dovedi că e o iluzie, poate mi se va arăta că toata faza asta cu mine all mellow and sweet e doar o secvenţă dubioasă din care trebuie să ies. Sau nu.
Şi răspunsul e că nu. M-am gândit toată seara la cum ar fi putut fi toată chestiunea asta dacă ar fi fost şi … Dacă ai fi fost şi tu, că ştiu că citeşti ce scriu aici, pe tărâm oficial 
Aşadar, e public.
Ce să mai.
Şi cred că ar fi fost mult mai frumos. O dau în sirop rău?
Anul 2018. Deloc departe, dacă stăm puţin să ne gândim. Marea răfuială roboţi – oameni. Ăsta e scenariul din Terminator 3. Şi întrebarea care se impune e – dacă ai fi actor debutant şi ai putea să alegi între două tabere, ce ai face? Întotdeauna, în toate filmele, roboţii sunt ăia răi, iar oamenii sunt ăia buni. Dar – trecând peste clişeu – tu ce ai vrea să te faci atunci când o să te faci mare? Om sau robot?
Dacă m-ai fi întrebat chestiunea asta acum 2 săptămani ţi-aş fi spus fără umbră de îndoială că aş fi preferat să cresc robot. O roboată care-şi vede de treabă şi care la o adică, la nevoie, se bate cu oamenii. Că oricum nu îi pasă. Să dea cu oameni de pământ, să n-o intereseze că alţi roboţi ca ea o cam încasează de la umanoizi, să aibe drept hobby curentul electric şi … cam atât.
Asta era acum două săptămâni. Şi aş fi dat răspunsul ăsta tocmai pentru că sunt om. Şi oamenii se satură.
Acum însă…
Am abandonat blogul ceva vreme din cauze …neprevăzute. Despre care n-o să zic decât că sunt pozitive . (BTW – am pus gheruţa pe Decât o Revistă. Foarte mişto, felicitari!).
Am de recuperat enorm la concurs – despre Superblog vorbesc. Vai, dar şi când revin… o să vedeţi voi.
Joi ne vedem la zilele BIZ, ziua pe tema CSR. Eu o să fiu acolo în calitate de voluntar Charity Gift. Dacă daţi pe acolo, wave and say hi.
Duminică, la Gaudeamus, la 11 dimineaţa, se lansează Romanul Tabu. De anunţat nu m-au anunţat încă, dar din moment ce scrie că …particip, presupun că …particip. Surpriza plăcută – pentru mine – a fost că titlul coincide cu capitolul scris de mine. Nice Aşadar, dacă n-aveţi ce face duminică dimineaţa-prânz, ne vedem la Romexpo.
Acum e tot duminică, e 8 dimineaţa şi mă apuc de treabă. Am de scris pentru copilul Ionoukăi - nu, Ionouka nu a născut ), dar are un job care e mai ceva ca un copil. So, dacă vă pică-n mână vreo ediţie de Bucureşti a revistei Zile si Nopti, uitaţi-vă cu atenţie, că s-ar putea să vă împiedicaţi şi de vreun textuleţ pinguinesc.
Soundtrack-ul zilei:
Well. Pentru ca de vreo juma’ de an sau ceva sunt pe genu’ sa ne uitam la partea pozitiva a cacatului”, iata ca in ultima zi “activa” de brasalz (adica in afara de azi, cand am fost mainly ocupata cu decolari si aterizari), m-am dus sa vanez partea pozitiva a cacatului de care va povesteam.
Si se facea ca era soareeee. Si frumooos. Si pinguinul a zis sa iasa sa se invarta ca c..l in caldare prin cartierul in care se afla, sa vada ce si cum. De fapt, ca sa fim sinceri pana la capat, a iesit la soare intr-un acces de superstitiozitate, cautand un “semn” ca vorba lu’ haichiu -”tohotu’ vaha fihi bihineeee!”. Si dupa invarteli si suceli regulamentare, pinguinul a dat peste ceea ce se numeste Ambasada Romaniei. Bah, daca nici asta nu e semn… Adica era o cladire urata, dar e singura ambasada peste care am dat in ziua despre care vorbim. Asadar, dupa ce am gasit SEMNUL, m-am hotarat ca acum pot merge sa cumpar unt de arahide. Baietii cu care imparte Crina frigiderul aveau UNT DE ARAHIDE. Adica ceva de ce eu stau departe pentru ca pot da gata un borcan odata ceea ce nu e bine (mai ales daca stam sa ne gandim ca mi s-a trantit ca trebuie sa slabesc, acum 2 zile, cand eram in cautarea unor raspunsuri filozofice. Se pare ca filozofia era a cantarului. In fine). Asa, si baietii astia care erau niste bunaciuni (Crina, iarta-ma) aveau unt de arahide, de care nu m-am atins pentru ca sunt persoana cu principii. Totul pana la borcanele oamenilor! Si am intrat la un carrefour express sa ma aprovizionez.
Dupa care mi-am dat seama ca-s pe strada cu BISERICA (singurul meu punct de reper) si ca sunt in paradisul CHESTIILOR DRAGUTE. Completate seara la peregrinarea catre cartierul african (unde am vrut sa probam peruci dar nu s-a putut. Am aranjat insa un breton de peruca, cu tandrete).
Si iata lucrurile dragute despre care vorbeaaaaaaam. Tan tan tan…
Cute, cute, cute
Sosetele mov veneau cu scrisorica atasata. De undeva din Irlanda (de unde e baiatu’ ala draguuuut de la Crina din casa…Crina… ce face baiatu’ ala dragut?? Sa-mi zici daca ii e dor de mine…). Si in scrisorica scria “The Best way to make your dreams come true is to Wake Up” )) Daca nici asta nu e semn… Ce naiba mai e.
Siiii, the cutest stuff in Brussels (scuze Crina, nu, nu esti tu, e dansa):
Si mai avem la numaratoare ceva superb:
Si iata ce ma astepta in AEROPOOOORT. O, da, noua carte a lui Nick Hornby.
…din ultima luna calendaristica. No doubt about it. Soare, cald cat sa fie bine, strazi, culori. Pop corn, limonade, covrigi, cafea, o salata. Cismigiu, centru istoric asa peticit cum e el. Treptele muzeului de istorie. Frumu tare.
miere. e miere.
love birds
