Noutăţi
Pe rând – Shutter Island, Casablanca,Interbelico, Control, Sâmbătă-Duminică-Luni, An Education, Hurt Locker.
Shutter Island – recomand. Clasic, but still alive. Tocmai am citit un tweet care spunea despre film că e ,,cel mai prost din viaţa mea”. Nu a mea, a celui de pe twitter. Hm. Asta nu face decât să întărească afirmaţia mea, trust me… 
. M-am prins care-i şpilu’ de pe la sfert şi restul filmului n-am făcut decât să torn spoilere în urechea însoţitorului. Ehz… totuşi asta nu mi-a stricat distracţia – am stat cu ochii mari să văd dacă am avut dreptate. Damn I’m good…
Casablanca – locul cu ceaiul la 3 lei şi prăjituri d-alea de care ne e dor tuturor. Am fost acolo vineri, cu fetele de la Charity Gift. Ah, btw, de vă doriţi voluntar, de credeţi că puteţi ajuta cu ceva, nu pregetaţi să mă anunţaţi, wherever you are. Treaba merge mostly online, aşadar geografia nu se va pune în calea fericirii noastre.
După Casablanca am dat o tură prin Interbelico şi mai apoi Control, să turnăm nişte pizza dar şi alcool peste prăjiturele.
Duminică – teatru. ,,Sâmbătă, Duminică, Luni” – la Amfiteatrul Naţionalului. Piesa uşurică, cu distribuţie grea. Numai bine pentru un sfârşit de weekend. Acasă am stat să mă holbez la Hurt Locker, pe ProTV. Call me stupid, dar nu înţeleg why so many Oscars. Aproape că îmi pare rău că l-a luat pe Avatar. And – FOR THE RECORD – eu am ţinut cu Inglorious Basterds.
Uitasem de ..An Education” – film uşurel englezesc, dulce-amărui, cu muzică franţuzească şi suspine. De văzut neapărat neapărat. Frumos, frumos, I tell you.
Azi – o problemă de principiu. De coloană vertebrală. Zic că am făcut alegerea corectă. Rămâne de văzut.
Am înaintea mea o săptămână complicată. Intense activităţi muncitoreşti azi şi mâine, şedinţă importantă miercuri, întâlnire cu pisicile cu guler de dantelă miercuri seara, o vizită la medic joi (I’m ok, just checking).
Şi agenda rămâne deschisă…
Busy, busy weekend
Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.
Ningea
Ironic
Am fost azi la o piesa de teatru. Netotul – la Lucky 13 (ca nota de subsol, nu lasati niciun bacsis chelneritei, merita batuta). Impropriu spus piesa de teatru, a fost un moment … un monolog. O sinteza a unei piese de teatru. Not so impressive, desi actorul (Marius Damian) a fost foarte bun. In anumite puncte textul m-a atins. M-am simtit vizata. Probabil ca se aplica multora…
Tema – credinta. In general. Prostia, sau aparenta ei, si pretul inteligentei… Mai multe variatiuni pe aceeasi tema. Credem in cel/cei de aproape, sau cercetam? Pasajul meu preferat – nu exista minciuni; ce inventeaza cineva cu siguranta i se intampla altcuiva.
Bancul de final (varianta adaptata) – Bula zgarcit. Hagi-Tudose style. Strange ban langa ban, pune deoparte toata viata, si pe undeva pe la 30-35 de ani i se acreste si zice – hai ba, sa mai si traiesc. Isi ia un costum scump, se duce de isi face freza si manichiura si se gandeste sa plece si undeva. De exemplu in … Bahamas. Isi ia bilet de avion si pleaca. Si in avion, asa cum statea el si se uita pe geam, da un traznet si loveste avionul. Si avionul pica, si pica, si pica… Si Bula, revoltat, sparge geamul avionului dintr-o miscare si urla inspre cer:
-De ceee? De ceeee? De ceeee, Doamne?!
Si de sus, dintr-un nor, iese Dumnezeu, se uita la el si ii spune:
-Bula, sa fiu sincer… pe tine te-am confundat…
Noapte buna.
Dragostea dureaza 3 ani
“Este destul de exasperant sa-ti dai seama ca iti pui aceleasi intrebari ca toata lumea. Oare am dreptul sa parasesc pe cineva care ma iubeste? Oare sunt o javra? Oare la ce foloseste moartea? Oare poti fi fericit si, daca da, la ce ora? Oare n-as putea sa castig mult mai multi bani, muncind mult mai putin? Oare este posibil sa te indragostesti fara ca asta sa se termine in sange, sperma si lacrimi?”.
Si dupa 2 ani de zile iata ca ajung sa vad si eu mult discutata piesa de teatru.
Am citit cartea la inceputul lui mai, in plina criza existentiala. Si mi-a placut foarte tare. Despre piesa – ce sa spun. E altceva. Va recomand sa cititi cartea mai intai… Nu de alta, dar cred ca se completeaza cumva cele doua si mai cred ca ordinea corecta este asta – carte, apoi piesa.
Da, intr-adevar, e asa cum a spus autorul – e o carte trista transformata intr-o piesa foarte comica. Da, se pare ca se poate. Mi-au placut foarte tare scenografia si muzica. Adriana Trandafir se tine cam bine la cei peste mbeeep ani… Cam bine… Nu m-a dat pe spate cealalta actrita, al carui nume nu l-am retinut…M-am bucurat sa recunosc replicile din carte… Fiind deja tradusa destul de bine in romana (din franceza, limba oricum mai apropiata decat engleza), n-a mai fost cazul sa ma impiedic de scenarii adaptate prost care strica tot farmecul…
Cea mai mare neconcordanta este personajul Anne. Cred ca asta e punctul care descrie cel mai bine diferenta dintre carte si piesa. Citind cartea ii construiesti o imagine diafana, poate prea sensibila, prea fragila… In piesa este o femeie puternica, o femeie puternica ranita care are reactii, o femeie cu multa personalitate. In plus, in piesa ea este un personaj principal. In carte este abia insinuata… Ce as putea spune pe marginea acestei observatii – exista totusi un pic, un pic de exagerare. Parca un pic prea buf, parca prea multa mascarada… Acum – e adevarat ca m-am hlizit la ea dar parca a fost un pic supradozata.
A fost amuzant. Imi place Cristi Iacob, asadar distractia a fost asigurata din start. Nota 10 pentru desenele cu Pucca. Si e adevarat ca am vazut-o in aer liber, fara fum, inghesuiala si caldura… Poate chiar un pic frigut.
Ce ar fi de adaugat – ca au molfait oamenii ceia la niste struguri pe scena de imi aparuse baluta in coltu’ gurii. Dupa piesa am mers pe jos pana la Nic, in Amzei, sa-mi iau (mai ceva ca o gravida eram). Din pacate, era inchis pentru renovare. Sufar inca. Diana vroia sa fumeze, dupa ce s-a plimbat Adriana Trandafir cu porttigaretul 2 ore in fata noastra emitand fum peste fum peste fum peste fum…
Am pus raul inainte, cu tot ce s-a spus rau despre piesa in minte si a rezultat o seara amuzanta, creier spalat- detasat de alte chestii si aducerea aminte a pasajelor preferate din carte. Haide, ma, ca a fost bine. Bravo, mi-a placut.
E de vazut…
Scene din piesa jucata in 2006: (vad ca erau alti actori in rolurile secundare)
Si a fost cum am presupus
Duminica. Teatru – la Bulandra, Elisaveta Bam. V-as trimite sa-l vedeti dar mi-e teama ca o sa ma injurati. Nu de alta, dar cu siguranta e ceva ce veti iubi sau veti uri. Nu exista posibilitatea sa va para …ok. Imaginati-va opera bufa absurda, un decor absolut halucinant – fereastra cu aripi in forma de violoncel, cerul care picura nori, care de fapt sunt copii, masa cu maini si picioare umane, muzica ce face toti banii… Excelent. Inutil de spus ca daca nu gusti Ionesco, n-o sa gusti nici asta – desi e mult mai spectaculos si mai amuzant.
In spatele meu niste… domni in etate isi blestemau ziua in care si-au luat bilet. Dar au zis ceva adevarat, care rezuma totul: “Asta e piesa pentru nebuni”. In acelasi timp, m-am bucurat sa vad niste alti domni in… etate aplaudand in extaz, semn ca poti sa nu te iei prea in serios chiar si dupa 60 de ani.
Va citez din programul cumparat de la garderoba (desi in general nu fac chestia asta) – “Textul lui Harms era definit drept haos franc, impins pana la cinism, din care nimeni nu a inteles o boaba.” “In lumea ei de inspiratie kafkiana si anarhista a falselor invinuiri, Elisaveta este acuzata de comiterea unei crime pe care nu a savarsit-o inca”.
Muzica – geniala. Franturi de can-can, gotan project, “and you open the door and you step inside”(yes, yes, the Dust Brothers), blues, franturi din opere celebre, bolero-ul lui ravel, “Girl, you’ll be a woman soon”, vals, tango, tot tot tot. Bonus – in orchestra imbracata in costume albe il veti recunoaste pe Sorin Romanescu.
Pentru cine are chef de divertisment si nu incearca sa desluseasca intelesurile ascunse (sau nu) ale unui text care “beneficiaza de elemente ale dadaismului, suprarealismului, ermetismului, constructivismului rus”, GO! You’ll have a hell of a good time.
Aveti aici o cronica pertinenta si inca una aici. In plus atasez un filmulet gasit pe youtube, dar va avertizez ca ce o sa vedeti nu e nici a 10-a parte din ce inseamna tot spectacolul…Orice ar insemna asta pentru voi…:)
A doua parte excelenta a duminicii este ca am prins o bucata buna din concertul Byron de la B52. Frumos, excelent si asta. Am ajuns la fix… pentru doua piese noi (nu va spun nici macar titlurile, my lips are sealed) despre care nu adaug decat ca suna foarte bine si pentru un bis frumos tare cu lumea cantand in cor “No man’s land”.
show_ff0b3e8d68ba68(448, 46);
Byron Music – No man’s land
Asculta mai multe audio Muzica »
walking on the border, breathing the air of no-man’s land - everything is allowed, no need to understand the meaning of life.
i wonder if one can buy the land to build one’s home in a place where no one is king and no one cares about your race,
there are no jobs here, no employees here, no alarm clocks here, no piffle here…
you can be yourself, don’t bite your tongue, yell your joy or sing this song, no need to play your role and lie to your ma’ that you’re actually pleased with what you are…
the edge of your world is going to crash and disappear, i long for you to come and lose your taste of fear on the way…
