Conced exotic
…Atât spun: Noua Zeelandă. O vacanţă incredibilă în care să poţi scrie tot ce vezi, tot ce simţi, tot ce auzi. Cum îţi place viaţa. O vacanţă care să te dea peste cap în aşa fel încât să scrii cartea perfectă, cu care să caştigi un Pulitzer şi vreo 3 Nobeluri, dar ţie să nu-ţi pese, pentru că o faci doar pentru că aşa-ţi vine. Şi nici măcar să nu apari la festivitatea de premiere, pentru că tocmai ai plecat într-o nouă vacanţă, undeva într-o insulă de care n-a auzit nimeni şi pe care tocmai de aceea o poţi numi aşa cum vrei tu.
Trebuie totuşi adăugat ceva. Pe insula asta despre care vorbim trebuie să existe curent electric. Nu mult, un pic, cât să-ţi încarci eeePc-ul 1101HA Sea Shell, pe care ţi l-ai luat pentru că e mişto si pentru că are nume exotic şi pentru că nu-l simţi în geantă şi pentru că te ajută să scrii povestea vieţii tale, dar şi pentru că are o baterie care ţine aproape 10 ore.
Şi după aia nu-ţi mai trebuie nimic.
La ce e bună criza
Criza e bună pentru oamenii care vor o maşină bună la nişte bani ok. Să luăm de exemplu Toyota. Am stabilit deja că suntem fani Toyota. Toată lumea a fost de acord, am bătut palma, aşadar e stabilit. We like Toyota.
Ehee, baieţii şi fetele moşului, păi dacă aveţi carnet, bagaţi un click aici ca să vedeţi ce maşini faine vă puteţi lua cu foarte puţini bani. Cea mai cea e chestiunea numită programul Optimo. Trei super maşini la un preţ – zic eu – excelent.
Aşa că luaţi-vă voi maşini cât e momentul. Că eu tot n-am reuşit să iau carnetul şi încep să mă consolez cu ideea că am vocaţie de pieton sadea.
Dacă nu v-aţi prins deja, am reintrat in vâltoarea cu concursul Superblog, aşadar acest articol e din seria ,,lăsaţi premiile să vina la mine, pentru că le merit”.
Noapte bună, copii.
Tu ce ai fi dacă ai putea să alegi?
Anul 2018. Deloc departe, dacă stăm puţin să ne gândim. Marea răfuială roboţi – oameni. Ăsta e scenariul din Terminator 3. Şi întrebarea care se impune e – dacă ai fi actor debutant şi ai putea să alegi între două tabere, ce ai face? Întotdeauna, în toate filmele, roboţii sunt ăia răi, iar oamenii sunt ăia buni. Dar – trecând peste clişeu – tu ce ai vrea să te faci atunci când o să te faci mare? Om sau robot?
Dacă m-ai fi întrebat chestiunea asta acum 2 săptămani ţi-aş fi spus fără umbră de îndoială că aş fi preferat să cresc robot. O roboată care-şi vede de treabă şi care la o adică, la nevoie, se bate cu oamenii. Că oricum nu îi pasă. Să dea cu oameni de pământ, să n-o intereseze că alţi roboţi ca ea o cam încasează de la umanoizi, să aibe drept hobby curentul electric şi … cam atât.
Asta era acum două săptămâni. Şi aş fi dat răspunsul ăsta tocmai pentru că sunt om. Şi oamenii se satură.
Acum însă… 
Neprevăzutul ne mănâncă pe toţi
Am abandonat blogul ceva vreme din cauze …neprevăzute. Despre care n-o să zic decât că sunt pozitive . (BTW – am pus gheruţa pe Decât o Revistă. Foarte mişto, felicitari!).
Am de recuperat enorm la concurs – despre Superblog vorbesc. Vai, dar şi când revin… o să vedeţi voi.
Joi ne vedem la zilele BIZ, ziua pe tema CSR. Eu o să fiu acolo în calitate de voluntar Charity Gift. Dacă daţi pe acolo, wave and say hi.
Duminică, la Gaudeamus, la 11 dimineaţa, se lansează Romanul Tabu. De anunţat nu m-au anunţat încă, dar din moment ce scrie că …particip, presupun că …particip. Surpriza plăcută – pentru mine – a fost că titlul coincide cu capitolul scris de mine. Nice Aşadar, dacă n-aveţi ce face duminică dimineaţa-prânz, ne vedem la Romexpo.
Acum e tot duminică, e 8 dimineaţa şi mă apuc de treabă. Am de scris pentru copilul Ionoukăi - nu, Ionouka nu a născut ), dar are un job care e mai ceva ca un copil. So, dacă vă pică-n mână vreo ediţie de Bucureşti a revistei Zile si Nopti, uitaţi-vă cu atenţie, că s-ar putea să vă împiedicaţi şi de vreun textuleţ pinguinesc.
Soundtrack-ul zilei:
Oh, ce veste minunată!
M-am transformat în vampir. Nu, nu asta e vestea minunată, deşi dacă luăm în calcul treaba cu “True Blood”, e cam cool să fii vampir (cel puţin prin sezonu’ 2… mmm…). Dar nu. Nu asta este vestea minunată.
Vestea minunată e ca la o aruncătură de baţ de mine s-a deschis un hipermarket NONSTOP. Aleluia, sfinţi mucenici, cineva mi-a ascultat rugile. Sunt un biet suflet amărât, care adoarme la răsărit şi se trezeşte la asfinţit. Deocamdată trăiesc din rezerve. Am şi interne şi externe. Dar de acum… fericirea e la colţ. Ca să citez site-ul mirobolant, real,- Hypermarket Romania inaugurează mâine, 29 octombrie 2009, cel de-al 22-lea magazin din reţeaua sa, în cadrul AFI Palace Cotroceni. S-a terminat cu Cora, Real is the real shit ca să zic aşa. Noaptea, nene, noaptea!
Recunosc, articolul este scris pentru Superblog, însă această ştire mi-a “făcut ziua” ca să zic aşa. (mai corect ar fi ,,mi-a făcut noaptea”). Băi, nene. Non stop!
I was a biatch
Aseara, in otherside. Era o duduie cu niste pantofi albi cu toc foarte gros si foarte inalt, ciorapi negri mati, o fusta…trapezoida gri si o bluza mulata cu maneca lunga, dintr-un material inflorat. Well… nu stiu daca va puteti imagina. Poate in mintea voastra arata bine. Cu siguranta si in mintea ei arata bine. Dar in realitate era… de halloween.
So – I was a bitch. Adica am stat sa o analizez si nu mi-a placut 
. And I also shared my thoughts.
Acum – nu-s tocmai consilierul indicat in ale modei. Fac niste combinatii cel putin dubioase. Culori peste culori, straturi peste straturi si accesorii care n-au nimic unul cu altul si fiecare cu ce am pe mine. Dungi si buline, mov cu rosu si cu albastru si eventual cu un pic de verde… Asadar sunt de acord ca nu am niciun drept sa judec alte persoane. Dar ma durea la ochisori!
Si uite asa ajung la subiectul la care vroiam sa ajung. Ce imi place mie foarte mult la site-ul Quelle (stiti cine sunt quelle, sunt baietii aia pe genul burda contemporan, in mod sigur ati avut macar o singura data un catalog de la ei pe acasa) este ca exista o rubrica numita Styleguide. Adica – poti sa cauti haine dupa CULORI, dupa stil geografic (parizian, brittish), sau dupa stil propriu (hippie, sport, LAYERED – iuhuu). Subiectul haine online e unul destul de sensibil, pentru ca nu ai posibilitatea sa probezi. Insa eu sunt genul ala de persoana care ar comanda haine online, asa ca… problem solved. Dupa ce am dat o tura pe acolo (mai ales la partea cu layered stuff), mi-am lasat cateva balute pe tastatura. Daca n-as fi in colaps financiar, mai ca as da cu cardu’ un pic…
Pe langa hainele categorisite pe sexe si varste, pentru personajele ahtiate de chestii pentru casa (hello, Crina, cum mai e viata la brasalz?) exista si sectiunea de accesorii pentru locuinta. Mai au pe categorii chestii de Craciun (pentru non-grinchi), casa si gradina (n-are mama, ca ar vrea), aparate electrocasnice (adica daca te gandesti ca pe langa palton ar merge si un uscator de par… poti s-o bagi pe aceeasi comanda), sport si timp liber.
Hopaa, sa derulam un pic inapoi. Cum e cu sportul si timpul liber? Mie nu-mi place sportul. D-aia sunt pufoasa si o sa raman asa. Nu imi placeeee. I hate it. Stiu, e rau o sa mor, but I do hate it. Si atunci – cu mine cum ramane? Click pe sectiune, sa vedem ce zice. Si – printre gantere si alte obiecte (am gasit inclusiv un aparat de masurare a tensiunii), ce vedem? “Distractie la baie”. Hmm, chestia asta suna un pic kinky. Click. Si ce sa vezi?! Au piscinute din alea gonflabile. So cute. De fapt nu doar gonflabile, sunt si unele …minipiscine de-a dreptul.
Asa. Ce sa mai adaug. Imi place ca au colectii sOliver, Esprit, Puma, Adidas si alti copii. Nah, ce sa-i faci. Once a brands freak always a brands freak.
Si cum ziceam – aseara. Pai nu i-ar fi prins bine fatucii aleia sa dea pe o sectiune d-asta de stil sa vada ce si cum?
Deah, I know. I’m a biatch.
Iar acest articol biatchy a fost scris pentru concursul Pc News.
Jocuri, joace, joculete…
O dara de sudoare mi se prelinge usor pe tampla stanga. Inima face tam-tam-bum-trosc, in fine, face in toate felurile. Strang la piept arma, ii simt metalul rece si astept. Am impresia ca pomul asta nu ma ascunde suficient de bine, poate mi se vede parul printre craci. Mai sunt si mare. Si inaltime si latime. Trebuia sa aleg alt pom, clar. Acum insa e prea tarziu.
Gusterul se apropie, putin temator. E combinatia tuturor canaliilor pe care le-am intalnit in ultimii 10 ani de viata. Oh, ce melanj, ce melanj. Ticalosie, lasitate, prostie, ipocrizie, toate in aceeasi carcasa. Cumplita creatura…
Cand e la mai putin de un metru sar voiniceste din spatele copacului si-l ciuruiesc. Creieri si ochi si par si sange si mate peste tot. Canalia e moarta. Au murit toti. I-am facut praf.
Si inchid laptopul si apoi ma uit in jur. Ce frumos e in paaarc. Si uite ca pot sa ciuruiesc pe cine vreau in joace suuuupertari chiar de pe un laptop. Pentru ca nu e orisice laptop. E amicu’ ASUS G60J cu creieras Intel® Core™ i7, care ma lasa sa-mi indeplinesc fanteziile criminale oriunde. Nu acasa legata de un computer -centrala-atomica. Daca vreau eu, ciuruiesc canalii in cafenea. Sau in parc. Sau in tren. Sau in avion. N-au ce sa-mi faca. Nu ma pot opri.
Si am mai epuizat una bucata proba. De la concurs, stiti deja. Hai ca va place si voua, recunoasteti.
Toyota, toyomea
Ca ma chinuiesc de ani de zile sa-mi iau carnet asta nu e nicio surpriza pentru nimeni. Ca am picat o singura data examenul desi am facut 3 scoli pana acum, nici asta nu e o surpriza. Explicatia se numeste lene, delasare, comoditate. I se mai zice si Pinguinita pe aici pe la mine prin cartier.
Acum – sa va explic eu cum e cu Toyota ar fi cam dificil. Pentru ca n-am carnet. Insa ce pot sa zic sigur e ca n-am auzit pe nimeni cu Toyota care sa se planga de ea. E ca un labrador. Pur si simplu nu te plangi.In plus, mi se pare asa… cum sa spun eu… simpatica?
“Ce masina ai?”
“O Toyota mica, am luat-o second”.
“Ah, ce dragut!”.
De ce?
Nu stiu. Dar e o masina simpatica. Si trebuie sa fie si buna din moment ce e asa simpatica. Doar nu ti se pare simpatic ceva prost. Nu cred, nu mi s-a intamplat niciodata sa agreez ceva prost.
E, vedeti, Evrika! De aia e Toyota liderul mondial al pietei auto (asa mi s-a spus). E simpatica, domnule!
Si am terminat cu inca o proba pentru concursul superblog de pe PcNews, si ma duc sa fac bagajele. Je vais a Bruxelles! Au revoir!
Cica 5 lucruri de care blogul meu are nevoie
Ok, le luam pe rand ca asa se cade:
1) muuuulte teme. Nu sunt webdesigner, nu stiu cu html-ul si cu alte bazaconii, deci trebuie sa-mi dai nene, sa am de unde alege.
2) usurinta in administrare. Daca sa poate sa arate ca wordpress si sa se administreze ca blogger, asta ar fi mirobolant.
3) noi features in fiecare zi, pe care daca s-ar putea sa stii sa le folosesti instantaneu. Sa nu trebuiasca sa descoperi “ce a mai aparut nou si cum naiba se foloseste treaba asta”.
4) o cafea n-ar strica
5) trafc de la mama natura. Sa vina oamenii pur si simplu. Se poate? Si sa le placa si ce scriu.
Asta m-au intrebat oamenii de la Hostway, asta raspund. A fost optionala, am optat, am scris. Pentru concursul PC News.
12 ore si ceva
E dimineata. Ora 6. In aeroport, astept sa trec de bariera idiotilor cu scanarea materialelor periculoase. Asez odorul usurel, separat de restul bagajelor, si sunt un pic ingrijorata pana iese intreg pe partea cealalta. Taranu’ burtos, angajat al marelui aeroport international Aurel Vlaicu se hlizeste la el: “He, asta ce e, mec d-ala? Si intinde o mana slinoasa catre carapacea de aluminiu fin. LABELE JOS, BURTOSULE! Nu, zic doar “..nu, nu e mac. E un pc”. “Un ce?”. Dau din mana a paguba – “un computer, un laptop”. “Da, mec, am vazut eu la sefu’”. Ai vazut pe dracu’. D-aia scrie ASUS mare pe el. Ah, am uitat, ca nu au criterii de studii cand ii angajeaza pe astia. Nici macar nu e nevoie sa aibe absolvite 4 clase primare, cred.
Slinosul reuseste totusi sa-l apuce. “I-ote ce usurel e… Ala de-l stiam eu era mai greu”. “Da, are un kil jumate” mai marai eu printre dinti, si ma rog sa isi tina microbii cat mai departe de odor. Individul lasa jos laptopul si se uita pe schema din computer, cautand ceva. “Da’ fir n-aveti la el?”. Ce sa am?! A. “Nu, l-am uitat acasa”. “Ah, pai si ce faceti fara fir, ca mai mult de juma’ de ora nu tine”. Of, doamne, de cand e la obligatorii socializarea cu primitivii din aerogara Baneasa? “12 ore, 12 ore tine” adaug repezit, in timp ce-mi prind la loc cureaua. Mereu ma simt ca la puscarie cand trebuie sa-mi scot cureaua de la blugi inainte de detectorul de metale. E cam liniste. Ma intorc catre molusca in uniforma si-l vad un pic… derutat. “Faceti misto de mine, ce credeti ca daca nu am nu stiu ce meserie d-asta de fite nu stiu cat tine bateria de la leptop?”. Dau ochii peste cap si ma indepartez 10 metri, aia pe care ii am la indemana in grandioasa sala de asteptare din Aurel Vlaicu.
Intarziere. Si ce intarziere, o ora jumate. Ma asez pe un scaun ingrozitor de incomod si deschid minunea. Apuc sa scriu un post pe blog, imi verific mailul, mai dau 2-3 updates pe facebook si deja incep sa ma plictisesc. Asa ca intru pe messenger. Noroc ca am net mobil, ca astia n-ar avea vreun wifi free pe aici.
Dupa aproape doua ore sunt in avion. Decolarea cam nereusita ma face sa am ceva emotii in legatura cu aterizarea – se vede de la decolare in ce hal o sa dea pilotu’ cu noi de pista la destinatie. Dupa ce se stinge beculetul de panica, reusesc sa-l dau la o parte pe individul dinspre coridor si sa sustrag ASUS-ul de la bagaje. Movie time!!! Bagam episoade din weeds la epuizare. Am 4 ore jumate pana la Paris, ceea ce inseamna hm…sa vedem… un sezon intreg.
Dupa doua ore flancul drept si flancul stang sunt cu ochii la mine-n monitor. Are 13,3 inci, o gramada pentru toata lumea. Ar trebui sa tai bilete, ca la cinema. Ma intreb totusi ce inteleg, pentru ca sunetul e in casti. Iar castile sunt infipte bine la mine in urechi. Deh, plictiseala asta. Sper doar sa nu adoarma cu capetele la mine pe umeri, ca asta deja ar fi prea mult.
La Paris sunt nevoita sa trec la sezonul urmator, pentru ca pana la Paris mai am aproape o ora. Cu autocarul. Deh, low cost = aeroport Beauvais = mama dracu.
Apuc sa vad in trecere Tour Eiffel. Noroc ca nu-s pentru prima (si – sper – nici ultima) data in Paris, ar fi foarte deprimant sa n-am timp de nimic.
Prezentarea dureaza putin peste o ora. Prietenul meu cu carcasa de aluminiu face impresie din nou. Un francez ma intreaba facand pe prietenosul: “C’es …combien? Cet… Asus?”. ” un peu plus cher que 800 euro. C’est an Asus UL 30…” ii raspund in franceza mea de balta. “Pas cher…pas cher du tout…”. Cred ca a vrut sa zica ca nu-i scump deloc. Pai nu e… daca iei in calcul ce adaposteste sub carcasa asta draguta si solida.
Termin sezonul din Weeds inceput in autocar, in avionul spre Bucuresti. Am intrat in casa, sunt franta si mi-e groaznic de lene sa-l pun pe micut la incarcat. Din fericire mai are inca baterie cat sa-mi verific mailul si sa schimb amabilitati cu o matusa pe messenger.
Si da, evident ca de fapt inca n-am plecat la Paris. Plec in 2 ore (asa ca urati-mi distractie placuta), iar povestea mirobolanta de mai sus a fost scrisa pentru concursul PCNews de anul asta, despre care va amenintam eu acum ceva vreme ca urmeaza in paginile de succes Verzi si Uscate (hahah). Laptopul e de gasit pe PC Garage si noi ne auzim cu ocazia altor etape. Ah, da, si cica ar fi ceva premii si pentru comentatori. Deci… shoot.
