VERZI ŞI USCATE

Nu e aşa că:

ASTA:

PLUS ASTA:

ŞI PLUS ASTA:

EGAL ASTA:

????

Am fost duminica la concert, concert care a fost misto, mi-a depasit asteptarile. N-o sa ma apuc sa va povestesc de locomotiva, tunuri, striptease-ul lui Angus, solo sau bis. Ati citit deja chestiile astea peste tot daca v-a interesat. Asta in cazul in care n-ati fost acolo si iar e complet inutil sa ma apuc sa descriu.
Ce mi-a captat insa atentia e pajistea de crestini piosi care au rasarit ca ciupercile dupa ploaie si care o dau inainte cu satanistii si cu felul in care noi, oamenii normali adica, ne ducem spre pierzanie.

Dragii mei, satana in sfarsit ne-a pacalit si ne-a facut sa credem ca nu exista si acum, ca ne-am dus si la spectacol, ne-a pacalit sa o mai si preamarim. Oamenii astia traiesc intr-un film prost, d-ala cu buget minuscul, in care satanistii cu glugi trase pe ochi vrajesc omenirea si-o fierb apoi la foc mediu in cazane.

Ei, pe astia i-as face tocana.

Cred ca daca as putea fi acuzata de discriminare de vreun fel, capul de acuzare no 1 ar fi ,,discriminarea habotnicilor”. HUO.

I-as casapi pe toti astia care au impresia ca le stiu pe toate. Pe toti astia care se dau crestini doar ca sa arate mai bine cu degetul. Pe toti astia care stiu exact CE SI CUM.

Iar alora care se indoapa cu documentare ieftine americane in care ti se explica de ce roacherii sunt satanisti, le-as recomanda sa vada si Religulous. Asta daca nu le e prea frica ca iese dracu’ din monitor si le da o limba pe fata.

In rest – mars, ma! (click de credeti ca exagerez)

(da, I must be possesed)

Aşa mi s-a spus. Aseară. Dar nu despre asta e vorba.

Este vorba despre faptul că acum, as we speak, am chef să îmi etalez un punct de vedere care sigur va irita mulţi ochi.

Se tot vorbeşte de legea maidanezilor, să fie exterminaţi, să nu fie exterminaţi, să fie sterilizaţi, să fie făcută ţara maidanezilor etc.

Da, sigur, nu e vina lor că s-a ajuns la asta. Da, da, drepturile animalelor, sunt mai bune decât noi, iată ce privire blajină. Masacru, carnagiu, filme triste etc.

Da, dar la fel de sigur nu vreau să-i mai vad. Nu vreau. Pe acele suflete nobile, mult mai curate decât cele ale oamenilor etc. Să nu îi mai văd! Mi-e frică să mă duc să iau un suc, mi-e frică să mă duc până la mall cutreierând printre cele nu mai puţin de 3 haite de câini de cel puţin 12-14 capete fiecare.

Să fie sterilizaţi? Mda. Asta ar însemna să nu se mai înmultească. Mă rog, să zicem că întotdeauna se poate mai rău. Şi să fie lăsaaaţi aşa, pe stradă, pardon – în grija cetăţenilor – până mor de moarte bună – adică în medie vro 8 ani d-acu încolo (if we get lucky). Şi unde va fi, mă rog, cetăţeanul vigilent atunci când haita de ,,simpatici maidanezi” (prietenii ştiu de ce) vor considera că li se încalcă teritoriul şi vor ataca nush ce copil trimis de tac-so să îi ia ţigări pe la 10 seara?

Tremură pipota în mine în fiecare seară. Taxiul nu poate să mă bage în scară, există o alee destul de lungă şi mulţi căţeluşi foaaaarte drăguţi care se isterizează din te miri ce. Cu bicla te hăituiesc, cu joggingu te aleargă, se pişă şi se kk peste tot, de muşcat muşcă din motive care nu-s problema mea. Cert e că o fac pentru că li se năzar chestii. Pentru că, guess what, sunt în mediul greşit.

Da măh, da, nu e vina animalului. Da’ nici a mea nu e. Şi da, în mod egoist şi inuman, şi rău că oamenii sunt mai răi cacâinii şi toate cele – EU ÎI VREAU DISPĂRUŢI. Cum se poate, cum nu se poate. Dacă vine careva cu o soluţie (i)realistă – de genul – are el ţara lui particulară şi bani să angajeze dădace la câini, şi pune toate astea la dispoziţia pufoaselor şi sensibilelor creaturi hăituite de oameni fără milă pe străzile capitalei, atunci o să votez pro.

Până atunci, n-o sa ader la nicio mişcare d-asta mai mult sau mai puţin virtuală de gen ,,împotriva nush cărei legi”, ,,să salvăm maidanezii”, ,,maidanezii sunt ai noştri” etc. Ai mei nu sunt, clar?

Şi-acuma hai, că am chef de ceartă. Rău de tot.

Prespun că știți că s-a întâmplat. Marele eveniment de pe iRealitatea tv care este.
Pe mine nu mă mai afectează lucrurile astea. Nu mai am așteptări. Sunt zen. Toleranța mea e la un nivel extrem de ridicat, poate pentru că sunt egoistă, sau poate pentru că așa m-am autoeducat. La momentul marii ceremonii de decernare, însă, eram însoțită de cineva care n-are limita asta așezată prea sus. Așadar, vrând-nevrând, am atacat subiectul și l-am perpelit un pic pe toate părțile, până i-am pus eu capăt, nemaifiind de mult interesată therefore nici atacată de inepțiile din media. Mai exact, am apăsat butonul roșu de pe telecomandă și am mai turnat un pahar de vin.

Dar totuși ceva din discuția respectivă a ramas rătăcită undeva prin colțul unei microcircumvoluțiuni. Poate de asta mi-a sărit azi în mijlocul ochiului articolul asta din Cațavencu.

Un singur lucru vă mai zic. Doamnelor și domnilor, actorul anului esteeeeee:

Incep cu o glumita. Stiti bancu’ cu “mama, mama, uite, merg pe bicicleta fara maini! mama, mama, uite merg pe bicicleta fara picioare! MAMA, MAMA, UITE, MERG PE BICICLETA FARA DINTI!” ?

Dupa introducerea sugestiva, sa intram in primul subiect. Analogia. Toata lumea stie ca analogia e a doua natura a mea. Si nu servesc DOAR o analogie, ci doua, trei, cinci, douazeci – cum se zice, mai bine sa ai decat sa n-ai. Presupun ca de aia am si capatat jobul pe care l-am capatat atunci cand l-am capatat. Fac conexiuni instantaneu si nu doar ca le fac, dar le si transform in povesti. Ei, cand mi se intampla asta in cadrul unui dialog amical, dau impresia ca imi consider auditoriul usor retardat. Pentru ca repet aceeasi chestiune in hainute noi de 20 de ori, pana sunt ferm convinsa ca m-am facut inteleasa pana in cele mai obscure detalii. Fac o paranteza si spun oricui a trecut vreodata prin asa ceva din cauza mea ca imi pare rau, si ca n-am intentionat sa-i pun la indoiala intelectul. E vina analogiilor. Imi plac. Nu ma pot abtine. Le iubesc.

Si uite asa ajung la tema de azi – adica sa mai vorbim putin despre mine ca n-am facut-o destul, vorba aia.  Si va povestesc eu azi despre copilul care trece pe rosu – exact ca cel din banc, care merge pe bicicleta fara maini. Eu sunt un copil prost. Un copil prost care face lucruri prostesti si dupa ce ca le face, se mai si lauda cu ele. In speta, trec mereu pe rosu. Imi place sa trec pe rosu, sa ma plimb pe zebra, sa defilez nepermis, si sa ma si laud cu asta. Cum prind un om la cotitura cum ii zic -” baaai, deci eu sunt atat de tare incat trec MEREU pe rosu. Uite, de exemplu maine mi-am ales semaforul ala tare de la romana si vreau sa trec de vreo 30 de ori dus-intors PE ROSU. Nu-i asa ca-s cool?”. Si oamenii, saracii ce sa zica. Unii zic “da, tu, esti foarte misto, mi-as dori sa am si eu tupeul tau”. Altii zic “mda, ma rog, fa ce vrei”. Altii pe care tind sa ii ignor zic “you’re gonna die”.

Ma rog.

E destul de clar in circumstantele date ca a dat masina peste mine de cam multe ori. E la fel de clar ca ma si doare de fiecare data. Nu e ca si cum daca iti rupi mana de 5 ori a 6-a oara n-o sa mai doara.  Doare si inca destul de tare. Iar eu fiind un copil, si inca unu’ destul de prost,  ma vait si plang de 10 ori pe cat ar fi cazul. Si atunci toti oamenii se aduna, ma duc la spital, dau spaga la asistente, ma rog, din astea. Uneori capat si cate-o acadea, ceva, sa nu mai plang.

Dupa care urmeaza etapa “ti-am zis sa nu mai treci pe rosu”. Insotita de etapa “sa-l dam in judecata, avea 300 la ora, e plina strada de inconstienti” etc.

Problema e ca tot pe rosu o sa trec. Si probabil, ca un copil prost ce sunt, o sa ma laud cu asta in continuare.

Asa, analogia zilei a luat sfarsit, asa ca trecem la carte.

Aseara am luat contact cu carticica Povestind Bucurestiul. E foarte frumoasa, e lucioasa si are niste ilustratii …cum sa zic. Nu stiu cum sa zic. Adica daca zic “foarte frumoase” e neoriginal si nu o sa intelegeti la ce ma refer. Sunt… perfecte, sa zicem.  Pentru bancile care spun povesti, pentru cele doua regine, pentru amintirea cu cainele…pentru taximetristi. Exista chiar un desen cu Camelia din Galati…

Nu stiu inca daca o puteti vedea / procura / admira undeva. Aseara eram destul de “in my corner” asa ca n-am pus asa multe intrebari. M-am agatat doar de primul meu exemplar, l-am citit si am rontait niste placinta cu dovleac asezonata cu niste vin fiert. Si am uitat sa pun intrebari logistice.

It made me kind of… warm and fuzzy inside. Cartea, adica.

Well. Pentru ca de vreo juma’ de an sau ceva sunt pe genu’ sa ne uitam la partea pozitiva a cacatului”, iata ca in ultima zi “activa” de brasalz (adica in afara de azi, cand am fost mainly ocupata cu decolari si aterizari), m-am dus sa vanez partea pozitiva a cacatului de care va povesteam.

Si se facea ca era soareeee. Si frumooos. Si pinguinul a zis sa iasa sa se invarta ca c..l in caldare prin cartierul in care se afla, sa vada ce si cum. De fapt, ca sa fim sinceri pana la capat, a iesit la soare intr-un acces de superstitiozitate, cautand un “semn” ca vorba lu’ haichiu -”tohotu’ vaha fihi bihineeee!”. Si dupa invarteli si suceli regulamentare, pinguinul a dat peste ceea ce se numeste Ambasada Romaniei. Bah, daca nici asta nu e semn… Adica era o cladire urata, dar e singura ambasada peste care am dat in ziua despre care vorbim. Asadar, dupa ce am gasit SEMNUL, m-am hotarat ca acum pot merge sa cumpar unt de arahide. Baietii cu care imparte Crina frigiderul aveau UNT DE ARAHIDE. Adica ceva de ce eu stau departe pentru ca pot da gata un borcan odata ceea ce nu e bine (mai ales daca stam sa ne gandim ca mi s-a trantit ca trebuie sa slabesc, acum 2 zile, cand eram in cautarea unor raspunsuri filozofice. Se pare ca filozofia era a cantarului. In fine).  Asa, si baietii astia care erau niste bunaciuni (Crina, iarta-ma) aveau unt de arahide, de care nu m-am atins pentru ca sunt persoana cu principii. Totul pana la borcanele oamenilor! Si am intrat la un carrefour express sa ma aprovizionez.

Dupa care mi-am dat seama ca-s pe strada cu BISERICA (singurul meu punct de reper) si ca sunt in paradisul CHESTIILOR DRAGUTE. Completate seara la peregrinarea catre cartierul african (unde am vrut sa probam peruci dar nu s-a putut. Am aranjat insa un breton de peruca, cu tandrete).

Si iata lucrurile dragute despre care vorbeaaaaaaam. Tan tan tan…

Cute, cute, cute

Sosetele mov veneau cu scrisorica atasata. De undeva din Irlanda (de unde e baiatu’ ala draguuuut de la Crina din casa…Crina… ce face baiatu’ ala dragut?? Sa-mi zici daca ii e dor de mine…). Si in scrisorica scria “The Best way to make your dreams come true is to Wake Up” )) Daca nici asta nu e semn… Ce naiba mai e.

Siiii, the cutest stuff in Brussels (scuze Crina, nu, nu esti tu, e dansa):

Si mai avem la numaratoare ceva superb:

Si iata ce ma astepta in AEROPOOOORT. O, da, noua carte a lui Nick Hornby.

Dragilor. Am constatat cu parere de rau ca nu stiti care e treaba cu verbul “a fi”. Tocmai cu verbul “a fi!”. Unii dintre voi imi sunteti cunoscuti, nu v-am spus-o niciodata direct si nici n-o s-o fac pentru ca nu am balls (ca Alexandra Svet). Sper totusi ca veti citi asta pana la capat si ca veti pune in aplicare cele ce urmeaza, ca nu va invata fata de rau. Pasiunea mea e…morfologia. NOT!

Asadar, iubitii mei, “a fii sau a nu fii” se scrie cu 2 i DOAR in urmatoarele cazuri:

CAZU’ 1 = CONJUNCTIILE SUNT SAREA SI PIPERUL

1) cand e la modu’ conjunctiv (timpul prezent, dar astea sunt detalii si va povestesc eu alta data cum e cu timpurile. N-are rost sa va incarcati memoria cu asa ceva). “Modu’ ” in acest caz nu e doar asa un fel de a spune, chiar ii zice “mod”. Si are “timpuri” (asa cum unii dintre noi avem figuri).

Da, stiu e nasol cu conjunctivul asta (ptiu, imi tot vine sa-i zic subjonctif), ca nu stiti exact care e. Da’ exista un trick ca sa-l recunoasteti. Incepe INTOTDEAUNA cu “sa”. “Sa” asta este o…CONJUNCTIE. Stiu, sneaky, dar cu putina atentie o sa incepeti sa-l recunosteti. Asadar, “SA FII PLIN DE BANI” – e ok.” SA FI PROST” – nu e ok. Boon.

Mentiune: nu confundati conditional-optativul cu conjunctivul. Stiu, e al dracu’ de greu. Mai ales ca atunci cand n-ai diacritice in text “as” seamana  IZBITOR cu “sa”. Adica “as fi mancat toata noaptea, ca un porc“-  e in regula. “As fii bagat si eu ceva in vena” – NU E OK. Ati inteles ceva?

A doua capcana este cand se schimba timpul – adica cand modu’ face figuri, cum va ziceam mai devreme, si intram prin  alte alea, si ne bagam in “sa fi fost”si atunci ne limitam la un singur “iisor”. Dar trag nadejde ca e o chestiune prea pretentioasa pentru discutia noastra. MACAR sa ramana ASTA problema…

CAZU’ 2 – TUTUROR NE PLACE SA FACEM PE SEFII

2) Imperativ. Stiu ca nici asta nu e tocmai cel mai usor lucru din lume, dar  cand incercati sa recunoasteti un imperativ, ganditi-va la un …imparat. Adica ce fac astia? Pai sunt agitati si se cred destepti (asa, ca mine) si DAU PORUNCI. Ahaa…incepem sa ne apropiem. Deci, cand va supara careva si va vine sa-i ziceti “FII BAIAT GIGEL!” – E!! Acu’ e acu’, bagati smenu’ cu 2 x i. Atentie insa… aici exista o capcana. Inventatorul limbii straine, mosul ala pervers, v-a pregatit o capcana in care veti pica siiiigur. Dupa ce v-ati prins in sfarsit care e faza, adica dupa cateva luni de repetitii, ca e greu, intr-o zi o sa va enervati sigur si o sa ziceti: “NU FII CACANAR!” . Ca doar e imperatiiiiv! Si asa ati citit voi pe blogu’ uneia, ca daca e imperativ adica suna a imparat adica e un om nervos care vrea ceva, e cu 2 x  i. Ntz. DACA E NEGATIV SI E IMPERATIV, E CU UN SINGUR I. Adicatelea daca incepe cu “nu”, chestia asta ii ia din elan, si taiem un i. Bine? Da, stiu ca e o treaba complexa, mai ales daca esti femeie si stii ca “nu” nu inseamna chiar mereu “nu”, si atunci chestia asta e confuzanta. Adica daca zici “nu” dar de fapt vrei sa zici “da” si esti intr-un context in care e musai sa folosesti imperativul (gen dam un sms-”NU FI MITOCAN, DU-TE LA NEVASTA-TA!”), poate ca e mai bine sa folosim cei 2 x  i ca sa transmitem de fapt ca “nu” inseamna “da”.

Tin sa va atrag atentia ca  din motive dubioase si de mine neintelese, acest imperativ tinde sa fie confundat cu infinitivul. Adicaaaaa, mai pe romaneste, cu “a fi” ala, formatul “standard”. Fratica, cum vedeti pe “a” in fata, cum o dati cu doi de “i”. Nu! “A” IN FATA = UN SINGUR “I”.  A + I = LOVE.

Ia sa vedem ati retinut ceva?

Hai, cu rabdare si pasi mici mici ca de furnica ne facem noi mari intr-o zi.

Poate ma tin nervii si va explic intr-o zi si cum e cu “stii” ala. (bah, e simplu, daca vorbesti cu un om, nu cu un bou, ii bagi doi de i. Daca vorbesti la modul mai teoretic asa,si mai mult despre tine, ramai la 1). Dar dezvoltam altadata.

Alexandra Svet striga ascutit pe Facebook pe la 3 noaptea, batand din piciorus: “TREZITI-VA, ROMAAAANI!”. Romanii motaiand :…”a…a..ce, ce, s-a intamplat ceva? ..ce…?’”. A.S.: ” Se rasuceste Tuteaaaa, au zis astia gresit “Google, ce naiba, ma, suntem mai destepti ca ei”. Romanii inca usor turmentati: “…ihi…da’ a cui esti tu, fata?”. AS., dregandu-si rochita, ca la prima serbare de la gradinta: “Sunt frumoasa, si om de afaceri. Am 30 de ani si nu imi place in Bamboo”.

Romanii, mijind ochii ceva mai mult de 2 mm: ” Cum adica nu iti place in Bamboo?!”. A.S., vizibil amuzata, dand din manuta a paguba: “Haide maaa, arat eu a Bamboo?!  Merg DECAT in Fratelli. Pai drept cine ma iei, EBA? Hihihi…”

Romanii aprind veioza, strang halatul de noapte si o poftesc inauntru:  ”Pai si spune mai fata, hai, ce zici tu sa facem?” A.S.:”De maine nu mai mergem la scoala! Sa fie clar! Si o punem sefa clasei pe Floriana Jucan, ca e fata buna!”.

Romanii : “…snorrrrr….zzzz…”.

A.S. pe un ton plangagios: “Vreau o Romanie cu balls!!!”. Romanii care abia atipisera la loc: “Ptiu, fata, ca ne-ai speriat, hai, nu vrei tu mai bine sa te duci acasa? Ca e tarziu, maine ne trezim devreme…”.

A.S.” Nu, ca maine am teambuilding si sunt emotionata si nu pot sa dorm”.

Later edit: comentariu pe un blog. Din pacate 100% autentic: “mie mia placut tare mult cum a vorbit alexandra frumos si exemplu cu ospatarul problema este ca deficitul care il are romania cine are solutia nimeni Rominul se naste mindru asa ca cine vine la putere trebuie sa fure mai mult ca cel dinaintea lui si asa va fii forever“

Sunt ferm convinsa. Daca nu pica victima vreunul atentat sau nu ii pica vreun meteorit in cap ne ingroapa cu siguranta. O sa fie ultimul dinozaur.

Despre Madonna insa mai incolo. Mai intai sa-mi scuip tot praful din plamani si sa ma calmez. Bai fratilor, voua chiar vi s-a suit vedetismu’ la cap? Ce dracu’ a fost asta?? Cu Bestfestu’ am inteles – nu stiati cu ploaia, nu e voie cu umbrele, n-am stiut de pelerine etc etc. Da’ ce-a fost fratica asta?! Cum ati vandut voi bilete la de 3 ori numarul de oameni care incapeau in mod normal in spatiu?? Si cum dracului ati lasat voi oamenii aia direct pe iarba ca la hipodrom? Si daca dadea o ploicica ce dracului faceati cu mlastina? Mi-am suflat acum 10 minute nasul. Mucii mei arata a muci de miner. Ar trebui sa-i duc la laborator si apoi sa va dau in judecata.

In fine, a fost o experienta absolut ingrozitoare. Absolut ingrozitoare. N-am inspirat atata praf in viata vietilor mele. Era infernul. Nu se putea cumpara NIMIC. Mai, cum dracului ati lasat momaile alea sa vanda bauturi?! Cum?? De ce dracului ati mai dat jetoane daca ati angajat narcoleptici in cataplexie pe post de plimbatori de pahare? Ma, stiti care era treaba alora? Sa ia un pahar de pe masa si sa-l puna pe tejghea. Cam ca aia de la Bestfest,asa, ca idee. Nu sa sprijine frigidere si sa se intrebe ca niste ciori bete “aoleu fata ce ne facem ca se termina berea”. Am stat o jumatate de ora la o coada incerta in forma de movila in fata celor x umbrelute cu bauturi. Probabil serveau doar 2 oameni. Dupa jumatate de ora eram in acelasi loc. Mi-am bagat picioru’, am vrut sa-mi iau jucariile si sa plec. Dar am ramas eroic, savurand o inghetata de caramel, singura la care am reusit sa ajung in mai putin de 15 minute.

Cum dracului ati vandut voi bilete de o caruta de bani unor oameni care n-aveau NICIO sansa sa auda sau sa vada ceva, stand 10 pe un loc?

Mai baieti, voi mai aveti vreun pic de spatiu pentru creier? Sau e plin de e-uri de la euroi?

Bine ca mi-a dat mama mie creier si am stat intre pomisori ca s-o vad pe old lady. Adica langa scena. Stiti locul ala? Tribuna colt cu scena? E – acolo.

Si aici vine partea a doua a povestii. Bai, sa mor io daca inteleg pe astia de ziceti ca n-are voce. Mie mi s-a parut ca are voce de…Madonna. Pe bune, si sunt impresionata. N-am crezut ever ca cineva poate sa danseze atat si sa cante in acelasi timp.

Nepotrivita faza cu discriminarea. Am inteles perfect intentia, e laudabila, dar cumva contextul nu a fost tocmai bun. In fine, desi nu mi-a placut cum a picat momentul apreciez in continuare intentiile (chiar daca usor ipocrite) ale superstarurilor de a face un pic de educatie. In spatele meu un baiat zice ‘dutenferentari”. Mda. Ce sa mai adaug.

In continuare sunt usor debusolata. Nu stiu daca mi-e rusine de oamenii aia care huiduiau (pentru ca nu era absolut nimic de huiduit) sau doar casc a lene la discursuri de genul asta – fie ca sunt fuck bush, sau homsexuals and gypsies should be treated with respect. Nu ca n-as fi de acord. Doar ca nu prea cred …pasiunea. Miros a cliseu si ipocrizie – gen – sunt un star, dau un concert, tre sa zic ceva de bine, cam cum zic alea de la miss cu “world peace”. In fine. E foarte mult de discutat pe tema asta.

In afara de asta, ce-aveti fratilor? Show-ul a fost foarte tare. Intr-un mediu de cacat. Ca aia e. Mi s-a luat si mie de tot hau-haul asta cu “organizare proasta lalala”. Da’ de data asta n-a fost organizare proasta. A fost… o gluma infecta.

Si concluzia e aceeasi pe care am zis-o la concert, sprijinita de tuia de langa tribuna vip cu gura cascata – bah nene, asta o sa ne ingroape pe toti.