VERZI ŞI USCATE

Ieri a fost o zi cum nu sunt multe. Multă foială, alergătură. De dimineaţă m-am trezit ca să-mi vând sufletul, am fost apoi în centru unde am luat bilete la teatru, ochelari de soare noi, o eşarfă colorată tare şi apoi m-am văzut cu Radu, la o cafea. Destinaţia – Casa Oamenilor de Ştiinţă. Weirdest experience lately. De la intrare, chelnerii ca nişte ciocli pe scări, ceremonioşi. Intrăm, interiorul impresionant dar prăfuit, în nişa înconjurată de vitralii un bătrân cântă la pian. Ce? Psalmi. Da, psalmi. În afară de noi, un singur client de aprox. 60 de ani, în costum.

Chelnerul: – O cafeluţă?
Noi (încurcaţi) – …da…
Chelnerul: – Mică, mare?
Noi (la unison): – Mare.
Chelnerul: – Espresso, ibric?
Noi (bucuroşi, tot la unison): – Ibric!

Tataie de la pian cântă psalmi, lumina intră prin ferestrele mari, iar noi stăm la o masă mai mult lungă decât lată, aşa că e ca şi cum am sta în cele două capete ale unei mese de familie. O familie mai mică, aşa…

Celalalt client pleacă. Cei 4-5 ospătari apar înşiraţi şi durează cel puţin 5 minute până când schimbă faţa de masă curată cu una tot curată.

Apar încă 4 clienţi. Tot costum, tot în etate. Se aşează la masa cu faţa de masă schimbată.

Plătim, plecam. Pianistul trage de o Ave Maria, ospătarii sunt tot aliniaţi pe trepte.

Din centru, fuga la Plaza, după telefonul nou. Daaa, avem telefon nou. Frumuşel tare, mi luuuuvs it.

După care lene de voie.

…la Gala Adprint.  Adprintul – ediția de criză, pentru că, spre marele meu șoc, treaba s-a ținut anul ăsta la București. Gata cu Brașovul, ce atâta distracție.  Păcat.  Ahm… the memories…Gala a fost în seara asta  la numita locantă Jet Set (unde am fost și când cu dansatorul vieții). Booon. După heavy night last night m-am mobilizat destul de greu, dar trebuie să recunosc că eram curioasă. Voiam să aflu dacă atmosfera mă va mai captiva, dacă o să simt vreo emoție văzând premii pentru printuri, ma rog, lucruri normale pentru un fost/actual/viitor sau de care naiba oi fi eu copywriter.
       Trist. Atât pot să spun. Foarte trist. Oameni răsfirați pe ici pe colo, 2-3 figuri cunoscute. Am recunoscut la o masă niște oameni de la Tempo. În schimb, plin de berze! Femei pe tocuri hidoase, cu ciorapi in sandalele respective (să-mi explice și mie cineva ce e cu moda asta cu ciorapi și sandale, Carmen?). Pene, paiete, sclipici, hai fată! Tropa-tropa hihihi, hahaha, toate false. Am sprijinit timp de jumătate de oră o masă înaltă fix în centrul sălii, după care am acaparat o canapea.
         S-au dat premiile. Foarte repede și fără mare tam-tam. Vreo două premii s-au dus la Grey, unul la Tempo și încă unul la Propaganda. Mda – în sfârșit oameni cunoscuți. Felicitări, btw. Restul de premii nu s-au dat, sau au fost câștigate de echipe din străinezia care nu erau de față.
         Gloata de pițipoance era complet indiferentă la decernarea de premii -motivul pentru care, de altfel, ne aflam acolo. Mai gâl-gâl cu jageru, mai dă un whiskey, hai fată, hihihi, fată ce nebună ești!
         Am plecat până la toaletă, unde am mai urmat un curs intensiv de AȘA NU. Silă. Silă și tristețe.
         Băi nene, unde sunt frumoșii nebuni cu care eram obișnuită? Cu tot cu fițe de neînțeleși și converși în picioare iarna?
         Ecosistemul pe care l-am văzut în seara asta era poluat și bruiat. De elemente zburătoare neidentificate, cu sandale de obor în picioare și aere de Gucci și Dior. Nicio emoție, nimeni nu vocifera la vederea magnificelor printuri câștigătoare, nimănui nu părea a-i păsa, de altfel.

         Ce tot zic aici…mai bine mă duc să dorm puțin.

Noapte bună!

At first, you might be asking yourselves ,,why the f**k  is the chick bloggin’ in English”, anyway?! Well, there is an explanation for that, just that I won’t share it today. Maybe it’s because social media is international and I sometimes do my social networking in English. And this post is all about social media. Or maybe I just feel like speaking English for a while. Once in a while. Anyway, kids, it’s English hours today, and we’re gonna talk a little bit about social media.

I basically live a part of my life in social media and that is no secret. Yet, what you might not be aware of is that lately I’ve been trying to take this further and go pro with it.  In October, for example, I’ve been social networking for quite a big brand. For a few months. It was a good exercise – for both me and the brand. I saw a lot of ,,what might happen if” and ,,what’s not gonna happen even if” happening. And trust me, that was some interesting shit.

Then, later on, I kept pitching even some more for social media activities. 

Conclusion? Whenever you’re gonna try and explain a potential client what benefits would social media bring into his brand’s life, he’s gonna nod and say ,,ok. what about ROI?”. What does ROI mean, anyways, besides ,,king” in French and ,,large group of bees” in Romanian? – you might ask. Well, R.O.I.=Return On Investment. In other means, the client would always ask – ,,how  on earth will I get my money back and even get a profit out of it?”. Sure, it’s nice to have 5000 friends on Facebook and groovy tweets all day long, but as long as this actions won’t translate into cash, well… we’d have what some might call ,,a nice waste of time”. ‘ Cause it’s business, baby. Not love. And no company- small or big – would be eager to invest money in having ,,fb friends”.

So – is ROI important for the social media? Sure it is. Can you measure social media results? Yes. Is it difficult? Well – I won’t call it ,,difficult”, but it surely takes some time. What I learned from my last experiences is that in order to have good results, social media must be taken seriously, and – most important - needs a lot of patience. So,dear social media ,,experts”, stop promising thousands of friends and a nice chat with clients! In terms of business, media measurments = 0. Go further and talk to your client about increasing online sales, even offline, providing great customer service and increasing branding. Put up some timelines. Organise! And dear client, don’t expect ROI over night. Social media is like a prodigy. Like…Einstein (did you know the guy hasn’t talked ’till he was 3 and he was considered a bit retarded and antisocial in school?). It takes a lot of time and care, but when the time comes, it will reward you in ways you’ve never dreamed about. And the word you use to open his mind to the world is – PATIENCE.

As far as my experience’s concerned, small companies are more flexible, thus they adjust easier to the speed of communication, to the lack of classical marketing limitations, to public reaction and interaction of the online environment. Bigger companies move harder. They have a lot of restraints, a lot of people who need approving every move in social media, every tweet or status, making things happening a lot harder or not happen at all. This is why working with bigger companies in social media needs better setting up. Strict timelines, clear objectives. Reasonable ones, because things will never happen overnight. Neither in 2 weeks. And not even in 2 months, not if every picture posted on your facebook wall needs at least 3 days of approval.

Bottom line – be careful what you’re promising to your client. Size does matter. Stay away from media figures. Go to sales, PR, costumer service and branding stats in defining your objectives. Set up timelines. Stick to them. Be patient. Don’t give up. Believe. Communicate.

To make things even more clear, I’ll embed here a short presentation I found here the other days, scouting for social media stuff:

Dragă Moş Crăciun,

Ştii că am fost un copil cuminte. Nu te-am mai bătut la cap în ultimii ani. Am avut grijă să-mi îndeplinesc singură dorinţele, iar acum mai există cineva aici care mă ajută în dificila misiune. Dar acum, anul ăsta, azi, am un task foarte important pentru tine.

Uite, dragă Moşule, despre ce e vorba, mai exact: VREAU JOBUL ĂSTA.

Aşa că te rog frumos, fii un Moş cuminte şi explică-le oamenilor de acolo cum că eu sunt candidata ideală. Povesteşte-le ce frumos scriu, că am început să fiu publicată, că social media e viaţa mea atunci când nu mă uit la filme, şi nici nu citesc. Cum îmi exasperez cunoscuţii cu facebook-ul (cred că şi foştii angajatori au încă sechele legate de preocupările mele feisbuchiste în timpul orelor de program).
Mai spune-le, te rog, cât de haioasă şi specială sunt, şi că nu pot, sub nicio formă, să nu îmi dea o şansă. Evident, poţi să menţionezi şi că sunt cât se poate de fashionable…
Şi poţi să le povesteşti şi de twitter. Şi de lastfm, si de blipfm. Poţi să aduci, în treacăt, vorba şi despre faptul că am mai avut un job similar în ultimele două luni. Aşadar – chiar că m-am prins cum stau lucrurile.
Şi trebuie musai să le explici că de când lucrez de acasă sunt mult mai disciplinată, mai fericită, dorm mai bine şi mă trezesc dimineaţa mai uşor. Tot de atunci am început să îmi îndeplinesc şi dorinţele mai cu spor.

Ce zici, Moşule? Mă ajuţi? Îmi pui o vorbă bună? (da’ vezi, să nu creadă că umblu cu pile şi învârteli…nu… vreau doar o recomandare din inima ta mare de Moş simpatic).

Doar ştii cât cuminte am fost anul ăsta…

LATER EDIT;

Vad cum concurenţa a început să sară cu argumente greucene. Aşa că vin şi eu cu ale mele. Nu de alta, dar mi-e teamă că Moşul va uita din ele, e şi el bătrân, nu-i aşa?

Here it goes:

- 5 ani de copywriting în agenţie
- una din autoarele primului chick-lit românesc
- bunica a fost coafeză (hehe)
-sunt voluntar Charity Gift – care funcţionează online
- de scris cred că ştiu să scriu foarte bine romaneşte. Aş zice chiar că am o mică obsesie legată de asta (cealaltă bunică a fost învăţătoare)
- uneori scriu în chip de colaborator la Zile şi Nopţi, ediţia de Bucureşti
- Facebook-ul e viaţa mea
- alte argumente în favoarea mea- aici, aici, aici şi aici.
- …aştept…

Am abandonat blogul ceva vreme din cauze …neprevăzute. Despre care n-o să zic decât că sunt pozitive . (BTW – am pus gheruţa pe Decât o Revistă. Foarte mişto, felicitari!).

Am de recuperat enorm la concurs – despre Superblog vorbesc. Vai, dar şi când revin… o să vedeţi voi.

Joi ne vedem la zilele BIZ, ziua pe tema CSR. Eu o să fiu acolo în calitate de voluntar Charity Gift. Dacă daţi pe acolo, wave and say hi.

Duminică, la Gaudeamus, la 11 dimineaţa, se lansează Romanul Tabu. De anunţat nu m-au anunţat încă, dar din moment ce scrie că …particip, presupun că …particip. Surpriza plăcută – pentru mine – a fost că titlul coincide cu capitolul scris de mine. Nice Aşadar, dacă n-aveţi ce face duminică dimineaţa-prânz, ne vedem la Romexpo.

Acum e tot duminică, e 8 dimineaţa şi mă apuc de treabă. Am de scris pentru copilul Ionoukăi - nu, Ionouka nu a născut ), dar are un job care e mai ceva ca un copil. So, dacă vă pică-n mână vreo ediţie de Bucureşti a revistei Zile si Nopti, uitaţi-vă cu atenţie, că s-ar putea să vă împiedicaţi şi de vreun textuleţ pinguinesc.

Soundtrack-ul zilei:

Da, pentru ca am lucrat la campania asta. Si chiar daca nu mai activez in “uzina” respectiva, asta nu inseamna ca-mi reneg “copiii”.

Exista acolo, pe site, o sectiune, numita “povesti”. Adica “indrazneli” scrise. Ma uit in fiecare zi acolo, verific, si vad tot felul de chestii insipide. In acelasi timp ma uit pe bloguri si vad tot felul de povesti foarte tari. Adica exact ce cauta campania asta. “Indrazneli” de zi cu zi, un pic de personalitate. Un pic de atitudine. “Uite ce am indraznit eu” – type.

Da, stiu ca e o campanie publicitara. Si da, recunosc ca vreau sa mearga bine. N-o sa incerc sa va zic ca va vand vreun pont pentru care ar trebui sa-mi multumiti. Insa inainte sa-mi dati shutdown, ascultati-ma macar pana la capat. Campania asta nu presupune cumpararea vreunui produs si trimiterea vreunui cod. Campania asta cere doar activarea unui cont, si inscrierea unei povesti, fotografii sau filmulet, care iti poate aduce o statuie. Si daca faza cu statuia nu va coafeaza de niciun fel, nu cred ca aia 1000 de euro sunt de ici de colea.

Eu zic ca ar fi cazul sa va ganditi un pic la asta, si sa bagati povestile alea aici, pe site. Adica veveve indraznestesitu punct ro.

Si, evident, daca tineti la sufletelul meu, DO SPREAD THE WORD!!!

O mica ideiuta pe care o credeam moarta din varii motive  a rasarit din propria cenusa mai ceva ca pasarea Phoenix, revigorata de uameni cu o doza de Scufita Rosie (optasem in starea de proiect pentru o alta poveste, dar n-a mai fost cazul…). O surpriza realmente placuta (ca si spotul radio Amex pe care-l tot aud pe Guerilla lately).

Se pare ca somajul face bine la portofoliu. Surprinzator.

Un ultim zvac inainte de boom (al meu, fireste).

Intreaga campanie Joe pe Indrazneste si tu.

mi beibi:

:

Nush ce-mi veni cu titlul asta Poate pentru ca am stat iar o ora si ceva in Carturesti in cautarea cartii perfecte.

Oricum.

Avem cateva treburi de comunicat pentru seara in cauza. Adica aceasta.

1) oamenii care ajung in statii de autobuz se uita pe geam de parca ar astepta ca la statia respectiva sa fie raspunsul tuturor intrebarilor lor existentiale

2) in locul in care acum vreo 4 ani si ceva mi-am vazut mandra primul OOH (era vorba de un mirobolant Cesarom), zaceau azi doo si anume panouri publicitare, unul mai lame ca altul. In coltul de…sus:  ”Fructele iubesc Granini”. In coltul de…jos:  ” Banii tai prefera Reiffeisen Bank”. Autobuzul era la semafor, si eu analizam operele colegilor mei (cu contributia indubitabila a clientilor patrunsi de talent in ale vorbelor). Si m-a lovit. Da’ cu tine? Cu tine, omule care stai la semafor, ce dracului se mai intampla? Fructele vrea una, banii vrea alta, da’ oamenii ce vrea? Mda. S-a taiat maioneza, este cam clar.

3) mai era ceva, dar am uitat. Oricum, frumoasa plimbarea prin oras. A, da, sunt din ce in ce mai multe cladiri renovate. Maybe it’s just me, maybe it’s just me being pms free, maybe it’s just me today, dar imi place orasul asta la nebunie.

4) Mi-am adus aminte care era chestia. Nu e asa ca si voi credeti in vise premonitorii? Nu e asaaaa? Hai ziceti ca e asa… Trebuie sa fie asa…

Via Marean. 

Pentru cei care nu inteleg (din pacate exista) nu – nu e vorba de faptul ca nu e efectiv din aur.