Courtesy to A.R. (nope, nu vine de la numele meu).MAGIUNUL
Dragii mei, am gasit ceva azi, ceva ce trebuie impartasit.
Deci se poate
Cea mai frumoasa zi…
…din ultima luna calendaristica. No doubt about it. Soare, cald cat sa fie bine, strazi, culori. Pop corn, limonade, covrigi, cafea, o salata. Cismigiu, centru istoric asa peticit cum e el. Treptele muzeului de istorie. Frumu tare.
miere. e miere.
love birds
28 pe 8 in Vama Veche
Culmea, oamenii de la stat s-au gandit sa dea zi libera tocmai de ziua mea. Nu ma intereseaza motivele religioase, dar coincidenta a fost fix pe sufletul meu.
Cu tot cu beton, cu toate pet-urile si carmolistii care dorm sau iti aterizeaza in cap, eu continuu sa merg in Vama. Nu fac parte din generatia de vamaioti “originali” – nici nu agreez nudismul si nici tocmai flower power nu sunt… port ochelari de soare, haine, nu tu hamsii… Ma tavalesc imbracata pe nisip doar ocazional. Nici cu cortul nu m-a convins inca nimeni sa merg la mare. Sunt unul dintre soriceii de asfalt pe care ii urasc “vamaiotii” de moda veche.
Si tocma’ d-aia ramane inca locul meu preferat de destrabalare. Resping cu toata forta orice seamana a Mamaia, mi-e frica de cocalarismul din Costinesti, si nici pe la Corbu n-o sa ma vezi prea curand, nu sunt pe modelul nostalgic/ naufragiat. Nu deocamdata. Atata timp cat prind un weekend in Vama care sa nu semene totusi cu apocalipsa (vezi – ora de varf pe Magheru), e in regula. Cum a fost asta de acum, de ziua mea.
Despre Bulgaria mea – numai de bine
Galagie mare la fereastra
Ma apropii tiptil (ca deh, doar sunt tiptila)… si ce sa vezi!
Familia Gugustiuc isi facea de cap printre stropii de ploaie, acompaniati de cateva demoazele vrabiute.
Lunch time!
Ze power of photoshop.
Via Lucian. Care spune si ca doamna are avea 40+. Ceea ce inseamna ca arata foarte ok pentru varsta ei si in realitate.
My precious x 2
Incerc de mult sa postez ceva despre margelele mele, dar simteam ca ceva nu e in regula, ca momentul nu e potrivit, nu stiu. Nu pot sa explic. In seara asta, cand siragul si-a gasit perechea, mi-am dat seama ca… that’s it.
Partea a doua a povestirii este … despre casuta lor. Cutia vintage cumparata acum 2 ani la un pret exorbitant dintr-un supermarket… fara niciun motiv. Mi-a placut si atat, nici nu m-am uitat cat costa. La casa am vazut, dar am zis ca asta e – o sa o iau si gata. De-a lungul timpului, insa, nu i-am gasit niciun scop suficient de bun. Mereu mi s-a parut ca e prea buna ca sa pun nimicuri in ea, prea mare pentru bijuterii maruntele, prea mica pentru tonele de bijuterii “de unica folosita”… Prea frumoasa pentru elasticele de par. Prea de lemn pentru dulciuri. Am tot mutat-o de colo-colo, pana la aparitia primului sirag facut de Lola pentru mine- Vegetal Obsession. Cand am scos margelele din geamantanul cu care am venit din Portugalia, m-am invartit vreo 10 secunde cu ele in mana prin camera, incercand sa le gasesc un loc potrivit. Si era acolo. Cutia. Am auzit ingerii cantand, am avut o revelatie. They were made for eachother!!
Singura problema a fost ca uneori, cand deschideam cutia, mi se parea ca siragul era singur acolo… In definitiv lutul este o materie calda. Iubitoare. Nu e otel sau diamant. E lut, si are nevoie de companie. Si asa a aparut Farfalla. Acum sunt impreuna si eu o sa vi le arat pe ele doua in casuta lor:
Acum despre KOOP la Bucuresti
Ok. Weekendul asta a fost incredibil. Expozitia Lolei, Nouvelle Vague, Retro Electro la Fabrica, concertul Koop si apoi afterparty-ul Koop… this is almost too much.
Concertul a fost breathtaking. Si nu ma refer neaparat la muzica – pe care o stiam, care imi placea, la care ma asteptam. Ma refer la public, la modul in care ei au comunicat cu publicul, la instrumentisti, la… tot, asa. Pe bune ca nu mi-am imaginat atata lume la concertul Koop si n-am visat la o asemenea reactie. Am stat cu ranjetul pe bot tot concertul. Tot-tot. M-am si emotionat si m-am bucurat asa, de bucuria lor. Ma simteam de parca oamenii aia de pe scena ar fi copiii mei si ma bucuram pentru ei ca se bucura lumea (daca are vreun sens ce spun eu aici). Mi-a fost teama de liniste, si pace . Din fericire, mi-a fost teama degeaba.
Pun mai jos un filmulet scurt de tot (n-am stat sa filmez…)- de dragul reactiei si de dragul senzatiei – cu inceputul bis-ului – yes, yes, Koop Island Blues – si cateva poze.
Asa. Afterparty. Surpriza a fost ca oamenii au cantat din nou. Au dat iar cu Koop Island Blues si cu Come To Me in noi. Publicul restrans adunat ciorchine langa scena, in sfarsit machiajul lui Oscar vizibil… (in Sala Palatului am stat la cucurigu). Pe Oscar l-am prins si pentru o poza (desi imi imaginez ca a fost o cerere oarecum previzibila, se plimba pe acolo, si-o cam cerea…). Am dansat cat m-au tinut pingelele, am platit pentru toate momentele de popas sprijinita de scaun cu gura cascata din concert. Toata lumea dansa cu toata lumea, trupa cu oamenii, oamenii cu oamenii… cum ar trebui sa fie o petrecere.
A fost frumos tare, mai… Ma emotionez doar cand imi amintesc. 
Si de pe youtube, tot de la Bucuresti –
COME TO ME
STRANGE LOVE
Si daca ar trebui acum sa fac un clasament al evenimentelor din ultima vreme, pe locul 1 ar fi Koop, pe locul doi Roisin Murphy, apoi Nouvelle Vague si in coada de tot Thievery Corporation (concert despre care cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mi se pare mai… fad si lipsit de … quelque chose). Mai e Gotan Project joi si Tricky miercuri. La Gotan am bilet, la Tricky nu. Dar parca vad ca ajung la amandoua. Despre Gotan am auzit ca ar fi kinda boring (cel putin in concertul anterior…). Traim si vedem.
Imi pare rau tare ca n-am apucat bilet la Sting. Inca mai sper intr-o minune.
Dar deocamdata sunt inca bucuroasa dupa Koop. Nu cred ca a fost vreun concert pana acum cu efect prelungit asupra mea. (a, ba da, Roisin).
Gata, gata, tac. Dar v-am spus ca a fost tare frumos ?
