The Hurt Locker -NO
M-am trezit la şapte. Treburi importante, importante monşer, de au durat până pe la unsprezece şi jumătate trecute fix. Până am ajuns acasă, s-a tot făcut aproape unu.
Şi a urmat disputa Hurt Locker. Aici urma un paragraf lung, însă l-am şters. Pot rezuma totul aşa:
-motive pentru care mi-a plăcut Hurt Locker – e regizat de o femeie, aşadar rezonez; mă bucur că n-a luat Avatar, deja mi se părea prea mult Globu’. Like – ok, e un 3D de picat plombe, da’ nu e de Oscar pentru cel mai bun film. Sau regie.
-motive pentru care nu mi-a plăcut Hurt Locker – NU MI-A PLĂCUT. m-a plictisit de moarte, mi-am verificat toate cele – mail, facebook, twitter, sms, totototototo, doar doar trece mai repede.
În concluzie – NU mi-a plăcut. Nu mă pot forţa să-mi placă un film doar pentru că e regizat de o gagică şi pentru că a bătut desenul animat pe care toată lumea spera să nu-l vadă ultrapremiat. Nu mi-a plăcut neam! Şi pentru cine spune că nu mi-a plăcut pentru că nu e pentru femei pentru că e cu război, o să vă trimit la prietenii voştri de tabără care spun că filmul e megatare tocmai pentru că războiul e doar un context. Trust me, I saw that. Nu-s idioată sau ceva. Doar că pe bune că orele de duminică noaptea, de pe ProTV mi s-au părut irosite. What’s in it for me? Efecte speciale? – Come on. O lecţie de viaţă despre alegeri şi despre condiţia de muritor – I’ve seen much better. Razboiul arătat altfel? M…next. Enterteinment? None. Plictiseală? Tone.
Aşa. Am trecut de asta. De gustibus, de gustibus. Eu nu mai încerc să vă zic că e o plictiseală sinistră şi voi nu încercaţi să mă mai convingeţi că e filmul secolului. Deal? 
Booon. Altfel, azi mi-am tras biclă pliabilă roşie de la concursu’ metropotam. Dupa care am făcut rezervare la un hotel din Lisabona, ca să primesc următorul mesaj:
,,Stimata dna. Radulescu,
mi-am permis sa va raspund in limba romana, pentru a va aduce la cunostinta ca o sa aveti aici in Lisabona tot sprijinul pe care-l poate oferi un compatriot.
In legatura cu rezerva dvs., o sa aveti la dispozitie o camera cu pat matrimonial, baie privata, aer conditionat si TV, inclusiv micul dejun.
Pentru alte informatii, puteti utiliza aceasta adresa de email pentru a intreba.
Multumesc pentru atentie.
XXXXXXXX”
That was cute. Şi – frate, suntem peste TOT!
Cam atât. Cred că-i suficient pentru o singură zi.
Noapte bună.
Noutăţi
Pe rând – Shutter Island, Casablanca,Interbelico, Control, Sâmbătă-Duminică-Luni, An Education, Hurt Locker.
Shutter Island – recomand. Clasic, but still alive. Tocmai am citit un tweet care spunea despre film că e ,,cel mai prost din viaţa mea”. Nu a mea, a celui de pe twitter. Hm. Asta nu face decât să întărească afirmaţia mea, trust me… . M-am prins care-i şpilu’ de pe la sfert şi restul filmului n-am făcut decât să torn spoilere în urechea însoţitorului. Ehz… totuşi asta nu mi-a stricat distracţia – am stat cu ochii mari să văd dacă am avut dreptate. Damn I’m good…
Casablanca – locul cu ceaiul la 3 lei şi prăjituri d-alea de care ne e dor tuturor. Am fost acolo vineri, cu fetele de la Charity Gift. Ah, btw, de vă doriţi voluntar, de credeţi că puteţi ajuta cu ceva, nu pregetaţi să mă anunţaţi, wherever you are. Treaba merge mostly online, aşadar geografia nu se va pune în calea fericirii noastre.
După Casablanca am dat o tură prin Interbelico şi mai apoi Control, să turnăm nişte pizza dar şi alcool peste prăjiturele.
Duminică – teatru. ,,Sâmbătă, Duminică, Luni” – la Amfiteatrul Naţionalului. Piesa uşurică, cu distribuţie grea. Numai bine pentru un sfârşit de weekend. Acasă am stat să mă holbez la Hurt Locker, pe ProTV. Call me stupid, dar nu înţeleg why so many Oscars. Aproape că îmi pare rău că l-a luat pe Avatar. And – FOR THE RECORD – eu am ţinut cu Inglorious Basterds.
Uitasem de ..An Education” – film uşurel englezesc, dulce-amărui, cu muzică franţuzească şi suspine. De văzut neapărat neapărat. Frumos, frumos, I tell you.
Azi – o problemă de principiu. De coloană vertebrală. Zic că am făcut alegerea corectă. Rămâne de văzut.
Am înaintea mea o săptămână complicată. Intense activităţi muncitoreşti azi şi mâine, şedinţă importantă miercuri, întâlnire cu pisicile cu guler de dantelă miercuri seara, o vizită la medic joi (I’m ok, just checking).
Şi agenda rămâne deschisă…
Busy, busy weekend
Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.
Avataru’ vieţii
Gata. Am fost, l-am bifat. Acum pot să-mi dau şi eu cu părerea, ca orice alt muritor.
Mie mi-a plăcut, nah. Şi pentru asta ţin să mulţumesc hoardei de cunoscuţi care mi-au demontat orice fel de aşteptare legată de filmu’ lu’ peşte. Am intrat acolo cu nicio aşteptare, none, zero, niente, nada.
Mie mi-a plăcut. Şi o să vă zic şi de ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut ’cause I’m a girl 
. Mi-a plăcut lumea aia, cum e făcută şi cum se întâmplă lucrurile şi tot. E o poveste, naaah.
Acuma nah, nu discutăm despre faptul că m-au durut ochii toată seara de la iMax, că mi-a luat vreo juma’ de oră să mă obişnuiesc cu ce se întâmplă acolo, şi că – nah, că o zic şi eu – n-au, domnule, suport de suc!! Îngrozitor!!!
Dar, în concluzie, mie mi-a plăcut. Şi vă mai zic un secret – am fost singura căreia i-a.
Julie, Julia şi pinguina
Văzut filmul. Plăcut. Nu extraordinar, dar merge. Foarte trendy – vezi blogurile culinare şi blogurile în general, ce efect bun şi rău au ele asupra vieţii reale.
O singură observaţie – dacă Meryl Streep a făcut un rol extraordinar, şi a fost machiată-imbătrânită-îngrăşată etc, ca să se potrivească imaginii reale, fata din rolul Julie e, deşi simpatică, greu credibilă în rolul unei gurmande. Am căutat poze pe net cu Julie Powell and … yeah. I wuz right. She is…fluffy, pe cand cea din film pare uşor subnutrită. Cea mai tare fază e aia în care începe să se plângă că s-a îngrăşat de la atâta gătit şi atâta unt. RILI?! Come on gurl, you seem like a somaleze person . Şi ca să vedeţi că nu zic prostii:
Legat de asta, am încercat nişte reţete Montignac săptămâna asta – Vinete umplute a la Provencale şi Păstrav cu vin alb. Cu vinetele am dat-o oarecum în bară pentru ca nu ne pricepem la vinete, însă peştele a fost de mare excepţie. Şi asta vine de la cineva care nu prea mănâncă peşte sau alte rude de provenienţă acvatică.
În rest, toate bune şi frumoase. Viaţa este o petrecere.
Holmes. Sherlock Holmes
Mh… nici nu ştiu cum să încep.
Măi… mie nu prea mi-a plăcut. Adică – să fim înţeleşi – n-aş opina că e scursura de pe fundul lacului, însă aveam aşteptări mai înalte de la domnu’ Madonna. Imaginile – frumoase, n-am ce zice. Filmat frumos, aşa. Da’ pe Ritchie nu l-am regăsit decât în viteza scenelor de bătaie şi într-o o scenă cu fugărire (amintind puţin de tot de scena cu ruşii din rocknrolla, dar mai slabă). Dialogurile deşi animate şi susţinute n-au nici pe departe savoarea celor la care te-ai aştepta. Sunt chiar previzibile. Nu e un scenariu impecabil, no way Jose, e chiar dezlânat şi …puţin prea lung. Nu mă deranjează filmele lungi, nu întelegeţi greşit. Au contraire! Da’ Holmes e plin de burţi.
Am auzit-o acum ceva zile pe I.+Daisy Nistor la tv, zicând cum că e facut cam în pripă, cam de mântuială, da- mă gândeam ca probabil nu-i destul de Hollywood pentru gustul dumneaei. Wellz. Wrong! E SOOOO Hollywood.
Dap… probabil că am avut eu aşteptari prea mari. Adică mă gândeam că viziunea va fi una complet …wow. Şi mi-a părut a fi just another blockbuster…
În plus, mă aşteptam la mai mult de la Jude Law despre care auzisem ca kicks Holmes’ arse. So not true.
Mă rog. Not a complete waste of time. Bun de văzut când cauţi ceva divertisment in imagini frumoase. Totuşi n-aş zice că merită deplasarea la cinema, dacă staţi foarte departe…
Recomandarea de duminică: No Man’s Land
Recunosc cu ochii plecaţi că n-am ars de nerăbdare să văd filmul ăsta. Din simplul motiv că nu mă omor după war movies. M-am lăsat însa în sfârşit convinsă să-l văd, aseară, şi bine am făcut.
Ceea ce vă doresc şi vouă. Un pic de umor, ştrumfi, sârbi, bosniaci şi cum mint poporul cu televizorul. Nu vă lăsaţi păcăliţi de ce am enumerat adineauri şi de ce vedeţi în trailer – nu e un film vesel.
De văzut neaparat.
Tu ce ai fi dacă ai putea să alegi?
Anul 2018. Deloc departe, dacă stăm puţin să ne gândim. Marea răfuială roboţi – oameni. Ăsta e scenariul din Terminator 3. Şi întrebarea care se impune e – dacă ai fi actor debutant şi ai putea să alegi între două tabere, ce ai face? Întotdeauna, în toate filmele, roboţii sunt ăia răi, iar oamenii sunt ăia buni. Dar – trecând peste clişeu – tu ce ai vrea să te faci atunci când o să te faci mare? Om sau robot?
Dacă m-ai fi întrebat chestiunea asta acum 2 săptămani ţi-aş fi spus fără umbră de îndoială că aş fi preferat să cresc robot. O roboată care-şi vede de treabă şi care la o adică, la nevoie, se bate cu oamenii. Că oricum nu îi pasă. Să dea cu oameni de pământ, să n-o intereseze că alţi roboţi ca ea o cam încasează de la umanoizi, să aibe drept hobby curentul electric şi … cam atât.
Asta era acum două săptămâni. Şi aş fi dat răspunsul ăsta tocmai pentru că sunt om. Şi oamenii se satură.
Acum însă… 
Putem trai si fara sa murim
Am văzut un film extraordinar în seara asta. Acţiune lenta, sfîşietoare…Una dintre cele mai frumoase imagini pe care mi-a fost dat s-o vad intr-un film, si un mod de a filma ploaia pe care nu l-am mai vazut niciodata nicaieri.
Trailerul are cu totul alt tempo. Ritmul filmului este unul extrem de lent, ca de picatura chinezeasca.
De ce sa-l vedeti? Pentru ca e unul dintre cele mai frumoase filme pe care veti avea vreodata ocazia sa le vedeti.
De ce sa nu-l vedeti? Pentru ca e foarte lung si sfasietor de trist, iar unora dintre oameni pur si simplu nu le plac filmele de genul asta.
Acestea fiind spuse, sa aratam si trailerul:
Districtu’ 9
Alt subiect de con
troversa. Sunt oameni care-l categorisesc drept porcarie ordinara si apoi e cealalta tabara, cei care-l vad drept capodopera absoluta a secolului.
Eu cred doua lucruri 1) ca nu-ti poate placea filmul asta daca n-ai un pic de nostalgie dupa good ol’ SF 2) ca oamenii au avut asteptari gresite (nu mari sau mici, dar “pe langa”) si ce era satira curata ei au vazut drept “scenariu categoria B”. In acelasi timp probabil ca sunt si cativa care n-au inteles absolut nimic, carora nu le- a placut deloc dar care spun ca e super tare pentru ca printre altele e cool sa-ti placa District 9. Adica, pe scurt – jumate din aia care zic ca le-a placut zic asa to fit in, iar jumate din aia care zic ca nu le-a placut, se asteptau probabil la Transformers. Cu restu’ n-am nimic…
Mi se pare ca filmul asta are niste puncte de ironie curata – vezi dialogul extraterestrilor, vezi sexul interrasial, vezi crevetele marcat cu X, vezi faptul ca se specifica treaba cu “not in U.S.” vezi forma de documentar/mockumentar si inca si mai cate.
Cat despre “ideea principala” – ce sa mai, e simplu si trist – Bah, suntem neste animale primitive. Cam asta e pe scurt (pe langa alte paralele subtile, referinte istorice si alte chestiuni).
Asadar – da, mie mi-a placut District 9.
Hai cu completarea, hai cu rosia stricata!
