The Hurt Locker -NO
M-am trezit la şapte. Treburi importante, importante monşer, de au durat până pe la unsprezece şi jumătate trecute fix. Până am ajuns acasă, s-a tot făcut aproape unu.
Şi a urmat disputa Hurt Locker. Aici urma un paragraf lung, însă l-am şters. Pot rezuma totul aşa:
-motive pentru care mi-a plăcut Hurt Locker – e regizat de o femeie, aşadar rezonez; mă bucur că n-a luat Avatar, deja mi se părea prea mult Globu’. Like – ok, e un 3D de picat plombe, da’ nu e de Oscar pentru cel mai bun film. Sau regie.
-motive pentru care nu mi-a plăcut Hurt Locker – NU MI-A PLĂCUT. m-a plictisit de moarte, mi-am verificat toate cele – mail, facebook, twitter, sms, totototototo, doar doar trece mai repede.
În concluzie – NU mi-a plăcut. Nu mă pot forţa să-mi placă un film doar pentru că e regizat de o gagică şi pentru că a bătut desenul animat pe care toată lumea spera să nu-l vadă ultrapremiat. Nu mi-a plăcut neam! Şi pentru cine spune că nu mi-a plăcut pentru că nu e pentru femei pentru că e cu război, o să vă trimit la prietenii voştri de tabără care spun că filmul e megatare tocmai pentru că războiul e doar un context. Trust me, I saw that. Nu-s idioată sau ceva. Doar că pe bune că orele de duminică noaptea, de pe ProTV mi s-au părut irosite. What’s in it for me? Efecte speciale? – Come on. O lecţie de viaţă despre alegeri şi despre condiţia de muritor – I’ve seen much better. Razboiul arătat altfel? M…next. Enterteinment? None. Plictiseală? Tone.
Aşa. Am trecut de asta. De gustibus, de gustibus. Eu nu mai încerc să vă zic că e o plictiseală sinistră şi voi nu încercaţi să mă mai convingeţi că e filmul secolului. Deal? 
Booon. Altfel, azi mi-am tras biclă pliabilă roşie de la concursu’ metropotam. Dupa care am făcut rezervare la un hotel din Lisabona, ca să primesc următorul mesaj:
,,Stimata dna. Radulescu,
mi-am permis sa va raspund in limba romana, pentru a va aduce la cunostinta ca o sa aveti aici in Lisabona tot sprijinul pe care-l poate oferi un compatriot.
In legatura cu rezerva dvs., o sa aveti la dispozitie o camera cu pat matrimonial, baie privata, aer conditionat si TV, inclusiv micul dejun.
Pentru alte informatii, puteti utiliza aceasta adresa de email pentru a intreba.
Multumesc pentru atentie.
XXXXXXXX”
That was cute. Şi – frate, suntem peste TOT!
Cam atât. Cred că-i suficient pentru o singură zi.
Noapte bună.
Cu aer albastru la Lisabona
Acum câteva zile am luat decizia să tragem o vizită externă. O Veneţie, o Londră, o ceva. Şi taman pe când ne sfătuiam, aflăm de happy hours de la Blue Air. Numa’ bine. Cum se poate mai bine. Alegem şi destinaţia, entuziasm, tot.
Aşa că ieri am început sa …încerc. Eroare, eroare, eroare, cardu’ nu e bun, tranzacţia nu e bună. De unde naiba, că am cumpărat de atâtea ori cu el… Sun la bancă – nu doamnă, cardu’ e ok, e de la ei. Bon.
Ajung acas, luam d-ale gurii, mă gândeam că mai încerc de la domiciliu. Când primesc vestea şi ideea totodată că/să mergem direct la plaza, la ei la magazin. Bine, mergem.
Ajungem la magazin – coadă. Cum să zic…o coadă medie. 20 persoane. Şi dacă te gândeşti că majoritatea erau cuplaţi câte doi – trei in forma de gramada, chiar nu erau extrem de mulţi. Ceasul – 18.20. Oră de închidere magazin – 22.00. Io zic că prindem, şi eu, bon, stăm. Băi nene, stăteam şi ne zgâiam cum stăteau aia înuntru câte 20-30 de minute: ,,Heh, ofertă ziceţi, ă? Ce chestie…tare, dom’le… off, unde sa mergem, unde. Nu avem creier să ne gândim de acasă, aşa că ne gândim acum, în magazin. Ce, nu e cool? Ia, ce oferte aveţi? Da’ broşuri nu ne daţi? Da’ când să mergem…?! Să sunăm şi la Mimi, şi la Tanţi” şi tot aşa. În timp ce gloata de afară observa cu stupoare cum se scurg zecile de minute.
Două ore şi jumătate mai târziu, din cele 20 de persoane de la start eram încă 12. Şi încă noi eram ,,ăia din faţă”, că în spate se deşirase un codălău de mamă-mamă. Şi – interesant mecanism – solidaserăm împotriva inamicului comun. Circula informaţia, se suna acasă să se întrebe cum mai merge treaba cu internetul, se făceau calcule. Pe mine m-a lăsat un domn să stau pe unul dintre cele 3 scaune ,,de aşteptare”. M-a văzut ,,că am figură nefericită”. Păi aveam! După un calcul elementar, nu aveam cum să prindem bilete nici dacă magazinul ar fi rămas deschis până la 12.
Între timp un bodyguard cu o figură incredibil de sugestivă (în sens rău) dădea târcoale şi striga la blonduţa de la ghişeu: ,,SPUNELE CĂ LA ZECE SE ÎNCHIDE!” (nu cred că ar şti să folosească cratima). Aia săraca: ,,măh, tu nu înţelegi că nu pot să ies de aici?!”.
Lângă mine, pe alt scaun de aşteptare, o fată destul de răcită. Scoate laptopul, zic să-l scot şi eu să mai încerc. Tot Lenovo? Tot. Lucrezi la IBM? Nu. Bon. Aţi reuşit? Nu ştim, acum încercăm. Ne lăsaţi şi pe noi după aia dacă merge? Sigur.
Între timp, magic was happening. Mergeau oamenii ca pe bandă rulanta! Până să se aşeze pe scaun: ,,bunăseara4adulţi1copilvalencia4iunieplecare22iunieîntoarcereplătesccueuro”. Încă câteva minute blestemate în care fata de la ghişeu scria de mâna toate facturile şi restul. Verifica datele. Erau corecte. Secundarele plescăiau. Ovaţii de pe margine – aţi reuşit? da! felicitari!bafta! etc. O tentă de invidie de la audienţă, dar în acelaşi timp bucurie că a mai reuşit cineva. Ce să mai, eram o echipă, mai ceva ca pe vremea comunismului.
Mai intra câte unu’ – ,,ce se dă? cât e oferta? ce ofertă?”. De pe margine – ,,n-o mai ţineţi de vorbă!!”. Şi brusc oamenii de la coadă se transformau în birou de informaţii. Ştiau tot – preţuri, durată promoţie, destinaţii, ştiri meteo etc
Am luat bilete la 10 fără 10.
Mergem la Lisabona.
Io si Belgia
Courtesy to A.R. (nope, nu vine de la numele meu).Goodies de Bruxelles
Well. Pentru ca de vreo juma’ de an sau ceva sunt pe genu’ sa ne uitam la partea pozitiva a cacatului”, iata ca in ultima zi “activa” de brasalz (adica in afara de azi, cand am fost mainly ocupata cu decolari si aterizari), m-am dus sa vanez partea pozitiva a cacatului de care va povesteam.
Si se facea ca era soareeee. Si frumooos. Si pinguinul a zis sa iasa sa se invarta ca c..l in caldare prin cartierul in care se afla, sa vada ce si cum. De fapt, ca sa fim sinceri pana la capat, a iesit la soare intr-un acces de superstitiozitate, cautand un “semn” ca vorba lu’ haichiu -”tohotu’ vaha fihi bihineeee!”. Si dupa invarteli si suceli regulamentare, pinguinul a dat peste ceea ce se numeste Ambasada Romaniei. Bah, daca nici asta nu e semn… Adica era o cladire urata, dar e singura ambasada peste care am dat in ziua despre care vorbim. Asadar, dupa ce am gasit SEMNUL, m-am hotarat ca acum pot merge sa cumpar unt de arahide. Baietii cu care imparte Crina frigiderul aveau UNT DE ARAHIDE. Adica ceva de ce eu stau departe pentru ca pot da gata un borcan odata ceea ce nu e bine (mai ales daca stam sa ne gandim ca mi s-a trantit ca trebuie sa slabesc, acum 2 zile, cand eram in cautarea unor raspunsuri filozofice. Se pare ca filozofia era a cantarului. In fine). Asa, si baietii astia care erau niste bunaciuni (Crina, iarta-ma) aveau unt de arahide, de care nu m-am atins pentru ca sunt persoana cu principii. Totul pana la borcanele oamenilor! Si am intrat la un carrefour express sa ma aprovizionez.
Dupa care mi-am dat seama ca-s pe strada cu BISERICA (singurul meu punct de reper) si ca sunt in paradisul CHESTIILOR DRAGUTE. Completate seara la peregrinarea catre cartierul african (unde am vrut sa probam peruci dar nu s-a putut. Am aranjat insa un breton de peruca, cu tandrete).
Si iata lucrurile dragute despre care vorbeaaaaaaam. Tan tan tan…
Cute, cute, cute
Sosetele mov veneau cu scrisorica atasata. De undeva din Irlanda (de unde e baiatu’ ala draguuuut de la Crina din casa…Crina… ce face baiatu’ ala dragut?? Sa-mi zici daca ii e dor de mine…). Si in scrisorica scria “The Best way to make your dreams come true is to Wake Up” 
)) Daca nici asta nu e semn… Ce naiba mai e.
Siiii, the cutest stuff in Brussels (scuze Crina, nu, nu esti tu, e dansa):
Si mai avem la numaratoare ceva superb:
Si iata ce ma astepta in AEROPOOOORT. O, da, noua carte a lui Nick Hornby.
RE-CA-PI-TU-LA-RE
Bon. E 3 noaptea, am desfacut si bagajul si sa va zic.
Timp de 9 zile am alergat continuu, si am continuat sa ne trezim zilnic la 2. Plaja: Sitges, Barceloneta, Bogatell, a bit of shopping, fantani, Montjuic, toate telefericele, telecabinele, tramvaiele si funicularele pe care le-am vazut in cale, MiraMar,Port Vell,Joan Miro, Ramblas, Colon, Tibidabo,MNAC, Caixa Forum, Parcul Guell, am dat o tura si pe la Sagrada – din nou. Dureri ingrozitoare de picioare, sangria peste sangria, cate o bere noaptea, Olaaa- Colaaaa Cerveca, beer? Nooo, not indian. Pa-kis-ta-neze! “De ce n-ati luat cola??? Salamul pute. Eu sunt singura care a facut curat!Vreau la plaja! Eu nu mai suport sa stau la soare!”. Columbia?!
Final de mare, mare clasa si angajament cu concertul UDOI,cateva ore in alta lume, dat creier peste cap, innebunit complet. one.org. Cum am nimerit noi initial in purgatoriu si incercam sa ajungem in zona noastra si l-au chemat pe Jose care era singurul care stia engleza sa ne scoata la cale. Cu care pana la urma m-am inteles in spaniola. Tarat picioare cu greu pe strada Papa Pius-al-nu-stiu-catelea – care la ei porneste de la stadion (mi se pare logic), stat in strada 2 ore asteptat autobuz de noapte – degeaba.Luat taxi- terminat bagaj, dormit 3 ore, luat avioooon si aterizat intre 2 sforaieli la Milano. Emporio Armani, u know ze shit.
Si aici vine partea cea mai tare. Avion de legatura cu intarziere de 1h45. Plus cele 2.20 pe care le aveam oarecum… do the math. Ce e drept e drept, nu mai statusem de foarte mult timp linistita pe un scaun. Dar exista un echilibru in lume…Am zburat turbo Milano-Bucuresti, incercand sa recuperam, am aterizat cu 5 minute inaintea furtunii (pfiuh), dai si incearca sa dai de taximetristul sunat inca de la Milano sa ne astepte. Peripetii prin ploaie, multe telefoane. Evident ca eu nu mai aveam baterie la telefon inca de dinainte de Milano, ca asa mi-e mie sila sa-l incarc pe micut exact inainte de momentele in care STIU ca voi avea nevoie de el.
Gasit cu greu taximetrist in haosul si ploaia de la Otopeni. Trafic mare, trafic mare. Ajuns acasa cu gandul ca oricum nu mai prind niciun Killers, aia e. Caaaand, primesc un SMS cum ca inca n-au inceput, exact in momentul in care am constatat ca nu am cablu. Din cauza de neplata, fireste. Asa ca – cu bagajul nedesfacut in mijlocul casei- mi-am dat jos palaria, schimbat pantalonii si tricoul, pus niste pantofi mai seriosi in picioare, pelerina de ploaie, si dai si fugi catre Romexpo prin mega ploaie si balti. Jumate cu taxi, jumate pe jos. (ca jumatate de om schiop calare pe ce naiba era el calare).
Multumeeeesc Vlad (ca a iesit in timpul concertului sa-mi aduca biletul). Multumeeeesc tot Vlad pentru cadoul de ziua meaa. In fine, ideea e ca am prins Mr Brightside, All those things si Read My Mind (impreuna cu alte vreo 4 piese), deci misiunea a fost indeplinita. Am baut si o bere. Au fost draguti – ucigasii zic, doar ca ploua, lumea era cam … plouata, si nah – dupa U2 si 100.000 de oameni si foarte putin somn si foarte putina mancare si mult timp in aeroport si nu tu facut un dus macar rapid, si dupa doua zboruri, eram un pic cam greu de impresionat. Oricum, au sunat bine. Si am ajuns la timp sa-mi aud cantecelele. O singura chestie am de zis – bah nene, e mai bun Ciucu’ decat Estrella Damm aia a lor. Pe buneee. Si da, la noi costa 1 euro si un pic, la ei …6. Mi-au dat fetele de la Coca-Cola si niste doze sa am acasa (frigiderul meu e porno adica nud adica gol), si iata ca la ora asta inca nu dorm.
Sigur nu sunt normala.
Dar se mai indoia cineva de asta?
Si s-a stins lumina, si …
…am intrat in alta lume.
Asa a inceput.
Set of the show
Set of this show:
1. Breathe
2. No Line On The Horizon
3. Get On Your Boots
4. Magnificent
5. Beautiful Day
6. I Still Haven’t Found What I’m Looking For
7. Angel Of Harlem / Man In The Mirror (snippet) / Don’t Stop ‘Til You Get Enough (snippet)
8. In A Little While
9. Unknown Caller
10. The Unforgettable Fire
11. City Of Blinding Lights
12. Vertigo
13. Crazy Tonight
14. Sunday bloody sunday
15. Pride
16. MLK
17. Walk on
encores
18. Where the streets
19. One
20. Ultra Violet (Light my way)
21. With or without you
22. Moment of surrender
Si unul dintre momentele mele favorite
Inregistrarea nu e asa de buna, dar… listen to the song…
Walk on, it’s a beautiful day
Acum sa va povestesc despre U2. Cand eram si eu mai mica, nu intelegeam care e treaba cu U2. Mi se parea cumva fada si monotona. Nu stiu de ce, nu stiu cum… dar nu intelegeam deloc what’s the fuss. Era atunci “la moda” aia cu thrill me, omoara-ma, bate-ma – coloana sonora de la Batman. And it just wasn’t my type. At all.
Pe ultima suta de metri
…it was all great. Abia incep sa ma obisnuiesc cu apartamentul asta care mi-a parut initial prea mic, cu aerul, cu oamenii…
