VERZI ŞI USCATE

Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.

Gata. Am fost, l-am bifat. Acum pot să-mi dau şi eu cu părerea, ca orice alt muritor.

Mie mi-a plăcut, nah. Şi pentru asta ţin să mulţumesc hoardei de cunoscuţi care mi-au demontat orice fel de aşteptare legată de filmu’ lu’ peşte. Am intrat acolo cu nicio aşteptare, none, zero, niente, nada.

Mie mi-a plăcut. Şi o să vă zic şi de ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut ’cause I’m a girl . Mi-a plăcut lumea aia, cum e făcută şi cum se întâmplă lucrurile şi tot. E o poveste, naaah.

Acuma nah, nu discutăm despre faptul că m-au durut ochii toată seara de la iMax, că mi-a luat vreo juma’ de oră să mă obişnuiesc cu ce se întâmplă acolo, şi că – nah, că o zic şi eu – n-au, domnule, suport de suc!! Îngrozitor!!!

Dar, în concluzie, mie mi-a plăcut. Şi vă mai zic un secret – am fost singura căreia i-a.

În seara asta, încă o recomandare Montignac: Piept de pui cu curry.

De ce aveţi nevoie pentru vreo două porţii, aşa:

- un piept de pui dezosat

- o linguriţă de curry

-o ceapă jumate

-vreo 150-200 de grame de ciuperci tocate, de conservă

-cam 150 ml smântână lichidă degresată (e, aici e-acolo, eu n-am găsit decât frişcă lichidă, nici urmă de smântână – cu atât mai puţin degresată, aşa că am luat o smântână mică cu cât mai puţină grăsime – în speţă 12 la sută – am pus jumate din ea într-un pahar mare şi am diluat cu apă; zic că pare că a mers)

- nelipsitele sare and piper

- ulei de măsline, pentru călit (de nu ştiaţi, pentru călit şi prăjit şi alte nebunii, cel mai bun e uleiul de măsline ăla rafinat – e ceva legat de punctul de fum şi alte chestii; eu am folosit azi extravirgin, că d-asta am avut)

Şi ce se face – păi mai întâi se toacă ceapa solzişori şi se căleşte pâna devine moaaaale, moale de tot (da’ să n-o ardeţi). Se ia de pe foc, şi se trece la tranşarea pieptului de pui în bucăţele cât mai mici. În carte scrie 2-4 cm, eu aş sugera să rămâneţi pe la 2, că urmează a fi călit şi vă va fi mai uşor. Aşa, cum ziceam se taie şi se căleşte căteva minute bune într-o tigaie, separat de ceapă (îl întoarceţi bine pe toate părţile să se rumeneasca frumuşel). Când e cam gata, aşa, se potriveşte de sare şi piper şi se presară şi o linguriţă rasă (rasă am zis!) de curry peste dânsul. Se amestecă bine, bine de tot cu condimentele şi se ia de pe fooc.

Se amestecă într-o oală puiu’, ceapa călita, ciupercile din conservă şi smântâna de care povesteam mai devreme. Se mai adaugă un strop de curry, aşa să fie, se amestecă bine-bine, se acoperă şi se fierbe vreo 3-4 minute. După alea 3-4 minute se ia capacul şi se mai fierbe încă pe atât, descoperit, ca să se îngroaşe sosul.

Şi gata!

E foaaarte bun cu orez (deh, curry şi orezu’ sunt fraţi de cruce). Eu de la orez m-am abţinut, am tăiat nişte roşii cu ceapă şi cu ulei de măsline şi am pus de-o sălăţică.

Şi da, azi avem şi poză!

1. Vinete umplute a la Provencale

E nevoie de:

- două vinete coapte (aici am greşit eu, una era cam…tânără)

- 200 g ciuperci (merg şi alea la conservă)

- 4-5 căţei de usturoi tocaţi (în carte scria de 2, însă eu iubesc usturoiul, plus că aveam d-ăla adevărat, românesc, de dimensiuni mai mici)

-câteva frunze de mentă tocată

- some pătrunjel

- 60 g măsline fără sâmburi, tăiate rondele

- una bucată ou

- sare şi piper după cum vă ştiţi limitele

-ulei de măsline să aveţi la nevoie

Se încălzeşte bine de tot cuptorul, la 210 grade (treapta 7 pentru ăia cu cuptoare gradate altfel). Se spală cele două vinete în cauză, se retează capetele şi după aia se taie pe lungime, pe jumătate.  Se crestează bine pulpa aia, ca să fie uşor de desprins mai târziu, dar cu grijă, să nu ajungeţi cu lama cuţitului la coaja vinetei.  Le daţi cu sare şi le stropiţi sănătos cu ulei de măsline, şi le băgaţi în cuptorul ăla care e bine să fie incins zdravăn, pentru 30-45 de min (le mai verificaţi din când în când –  cuptorul meu, de exemplu, are focul cam moale şi mereu e nevoie să las mâncarea mai mult decât e prevăzut).

Tocaţi ciupercile (sau nu, dacă sunt de conservă, gata tocate) şi căliţi-le în ulei de măsline până nu mai ezistă zeamă în tigaie.

Scoateţi vinetele din cuptor şi scoateţi miezul cu o linguriţă –  în punctul ăsta ar trebui să fie foarte uşor de scos şi de strivit în formă de piure. Grijă la coajă, să n-o rupeţi. E – piureul asta de vinete se pune peste ciuperci şi se mai lasă pe foc 2-3 minute, amestecând.  După ce aţi stins focu’, urmează completarea umpluturii, şi pentru asta se adaugă peste vinete şi ciuperci  usturoiul tocat, menta, pătrunjelul, măslinele rondele şi oul bătut (ca pentru omletă), plus sare şi piper după gust. Se amestecă totu’ bine-bine şi după aia se umplu cojile goale de vinete cu amestecul.

Toată treaba se aşează într-o tavă unsă cu ulei şi se lasă la copt vreo 20 de minute.

Bon apetit, ca să zic aşa. Mie nu mi-au ieşit tocmai bine, dar o să repet treaba, că încep să-mi dau seama pe unde am greşit.

2. Păstrăv cu vin alb

Pentru reţeta cu peştii vă scriu varianta pe care am făcut-o eu, adică 2 păstrăvi în loc de 4.

Vă trebe aşa:

- 2 peştoci din specia păstrăv, la cel puţin 250 de grame fiecare,  gata curăţaţi şi fără chestii pe dinăuntru (adică evisceraţi)

- 2 crenguţe de rozmarin proaspăt

- 150-200 g ciuperci (long live conserva)

- 1 lămâie

- neşte căţei de usturoi tocaţi (câţi vă lasă sufletu, io am pus vreo 6 şi cred că ar mai fi încăput…)

- 1 praz (depinde de care găsiţi – dacă vorbim de ăla turcesc, mutant, gigantic, unu’ e mai mult decât suficient)

- some ulei de măsline

- un pahar mic de vin alb, sec

-evident, sare şi piper

Şi se face aşa: mai întâi încălziţi cuptorul la aceleaşi 210 grade (treapta 7). Se dau păstrăvii cu sare şi piper, se pune câte o crenguţa de rozmarin inside fiecare (cum sunt evisceraţi, va fi mai uşor decât sună).

Se toacă ciupercile (sau nu, dacă aveţi gata tocate).

Lămâia se taie pe jumătate. O jumătate se taie rondele subţiri, iar cealalta jumătate se stoarce. Dupa stoarcere, daţi pe răzătoare coaja de la jumătatea respectivă.

Spălaţi prazul, curăţaţi-l şi tăiaţi-l rondele subţiri.

Şi acum începe treaba adevărată: ungeţi tava sau vasul ăla în care vreţi să cazaţi peştii cu ulei de măsline. Se pun mai întâi ciupercile şi apoi peştii. Se acoperă peştii cu o pilotă făcută din rondelele de praz şi lămâie (yum). Peste treaba asta presăraţi coaja de lămâie de care vă povesteam.

La final, faceţi un amestec între paharul de vin, zeama de lămâie şi usturoiul tocat, şi stropiţi cu el povestea de mai devreme.

Se acopera recipientul în cauză cu folie de aluminiu şi se bagă în cuptorul încins bine, pentru vreo 35-40 de minute.

E foaaarte bun.

3. Piept de pui cu parmezan

Ăsta e preferatul meu, de departe.  Nu aşa fancy ca cele de dinainte, dar foaaaaarte foarte yummy.

Se face din piept de pui dezosat (eu am avut un piept şi jumătate). În afară de pui, mai aveţi nevoie de:

- cimbru uscat

- ulei de măsline

-un iaurt mic

-usturoi tocat (aceeaşi treabă, puneţi după cum vă ştiţi consumul de usturoi)

-vreo 100 de g parmezan ras (depinde cât pui aveţi)

-pătrunjel tocat

Aceeaşi problemă – încălziţi cuptorul la 200 de grade (treapta 6-7).

Se taie carnea în cubuleţe mici (de 2-4 cm), şi se dă cu sare şi piper, plus cimbru. Separat, într-un vas, se amestecă 2 linguri de ulei de măsline cu iaurtul, cu pătrunjelul tocat şi cu usturoiul tocat. După ce se amestecă bine, se pun în vas şi bucăţile de pui şi se încorporează.

Se pune parmezanul într-o farfurie adâncă şi apoi se ia fiecare bucată de pui şi se dă prin parmezan până nu mai ştie de ea.  Se aşează cu răbdare, bucată cu bucată, într-o tavă, cratiţă, vas de sticlă termorezistentă, ce aveţi la îndemână, dar să fie bine unsă cu ulei de măsline. Nu e problem dacă gogoşelele aşa formate se ating între ele, numa’ să nu se suprapună.

Se bagă în cuptor şi se lasă 20-30 de minute.

Yum, yum, yum. Eu am consumat cu salată de roşii, dar cred că merge cu mai orice fel de salată.

Pfiuh, gata. Hai că vă anunţ dacă mai fac ceva. Poate fac şi poze…

Văzut filmul. Plăcut. Nu extraordinar, dar merge. Foarte trendy – vezi blogurile culinare şi blogurile în general, ce efect bun şi rău au ele asupra vieţii reale.

O singură observaţie – dacă Meryl Streep a făcut un rol extraordinar, şi a fost machiată-imbătrânită-îngrăşată etc, ca să se potrivească imaginii reale, fata din rolul Julie e, deşi simpatică, greu credibilă în rolul unei gurmande. Am căutat poze pe net cu Julie Powell and … yeah. I wuz right. She is…fluffy, pe cand cea din film pare uşor subnutrită. Cea mai tare fază e aia în care începe să se plângă că s-a îngrăşat de la atâta gătit şi atâta unt. RILI?! Come on gurl, you seem like a somaleze person . Şi ca să vedeţi că nu zic prostii:

Legat de asta, am încercat nişte reţete Montignac săptămâna asta – Vinete umplute a la Provencale şi Păstrav cu vin alb. Cu vinetele am dat-o oarecum în bară pentru ca nu ne pricepem la vinete, însă peştele a fost de mare excepţie. Şi asta vine de la cineva care nu prea mănâncă peşte sau alte rude de provenienţă acvatică.

În rest, toate bune şi frumoase. Viaţa este o petrecere.

Nu pot să dorm, aşadar hai să ne distrăm puţin.

Nişte statistici, ce se caută pe net şi se sfârşeşte pe verzi şi uscate.

14 15.05% verzi si uscate – logic…

5 5.38% sa sti sau sa stii – mă bucur că se caută. Şi? V-aţi lămurit?

4 4.30% mesaje de ura – hai că nu am scris aşa multe

3 3.23% alexandra svet – s-a aflat până la urmă cine e asta?

3 3.23% totul despre tigarile de la magic – ei, aci ai dat-o-n bară-

2 2.15% “G.B.SHAW-DESPRE FUMAT” – interesant

2 2.15% youtube.com/watch – cred că ai dat un copy paste greşit undeva…

2 2.15% sa sti sa stii vii vi – eh, iată, dragii mei, am un public…

1 1.08% bancu cu iepurasu – care din ele?

1 1.08% indeplinirea dorintelor – băh, mai crede careva în dorinţe?

1 1.08% outworld – m?

1 1.08% stii de ce a murit pisica? – În principiu, de curiozitate. În particular, nu ştiu.

1 1.08% fusta gri ciorapi negri mati – plictisitor.

1 1.08% POVESTEA PINGUINULUI – ei, welcome.

1 1.08% ze greci – ze, ze

1 1.08% sa scrii sau sa scri – stai jos, 4

1 1.08% propozitii cu trandafiriu – chiar tre sî le cauţi pe net?

1 1.08% modul subjonctiv”verbul a fi” – e conjunctiv, drăguţă, nu ne aflăm în limba franceză

1 1.08% nu doresc nimanui sa stea printre straini – eu le doresc unora. Alora care vor.

1 1.08% pinguinul rapa – ăsta cine mai e?

1 1.08% mi-e dor de vama veche – şi mie, câteodată…

1 1.08% samuel mammel – distinsul

1 1.08% marinaru base – el, el

1 1.08% pinguin verde – eu sunt şaten

1 1.08% se poate da amenda prin portofel electronic – habar n-am, merită investigat

1 1.08% substantiv pentru adjectivul trandafirii – aveţi o obsesie

1 1.08% de ce sa plec din romania – pe mine mă intrebi?

1 1.08% teste de indeplinit dorinte – hahahah

1 1.08% joaca joculete – fără număr

1 1.08% ospatarii fratelli – cine?

1 1.08% cum sa scrii cu s si a – chiar, cum?

1 1.08% nu vreau sa plec din Romania – join the club

1 1.08% the real rocknrolla – da, da, pe ăsta îl cunosc.

1 1.08% floriana juncan – haidi, bre, ce aveţi cu mine…?

1 1.08% stii cu doi de i – de cele mai multe ori

1 1.08% papusi porn – vai..

1 1.08% cine este tetelu – nici mie nu mi-e clar

1 1.08% vreau sa plec din romania – cale bătută!

1 1.08% avoidant disorder – groovy

1 1.08% mesaje cu ura – nu mai avem

1 1.08% temperatura procesor amd turion 64 – şi? ai aflat?

1 1.08% fii femeie – sunt, sunt

1 1.08% cind se scrie stii cu 2 ii? – mai mereu

1 1.08% semn lady gaga – de carte?

1 1.08% un om simplu – mhm, mhm, mhm

1 1.08% carti pentru orfani teatrul act – asta chiar merită investigată

1 1.08% planuri pentru duminica – păi nu ţi le poţi face singurel?

1 1.08% everybody is a rasist – really?

1 1.08% sa stii ca – ştiu,ştiu

1 1.08% olivia ruiz – quijote rulz

1 1.08% nu vreau sa plec in alta tara – păi stai, bre, stai…

1 1.08% carasi aurii balonati – nasol

1 1.08% no mans land – l-ai văzut?

1 1.08% caras auriu balonat – a rămas doar unu?

1 1.08% stii sau sti – te-ai lămurit?

1 1.08% poze naftalina – dezvoltă

1 1.08% reclama tide – aia cu pata e chiar mişto

1 1.08% de ce in Romania lumea e atat de ipocrita ? – ia fă un eseu despre asta

1 1.08% european union for dummies – fascinant

1 1.08% pantofii perfecti – da, da, da, există, ii am eu

1 1.08% poveste despre pinguin – Apolodor?

1 1.08% povesti cu animale – interesante

1 1.08% injuraturi cool – nu există

1 1.08% cow porn – uuu

1 1.08% o propozitie cu adjectivul trandafiriu la plural – m-aţi ameţit cu trandafiriu

1 1.08% calatori romani acasa si in lume pareri personale – diaspora, aici şi acolo

Pentru ca am considerat ca merita un post special.

*this is where I fell in love

Simt intens, ma manifest intens. Traiesc intens. Cine ma cunoaste, stie despre ce discutam aici. Sub o aparenta de multe ori apatica sau placida, zac multe, si din nou – cine stie cunoaste.

Si de aia va recomand doua chestii tari, pe sufletu’ meu.

1. Numero uno. E de fapt o întrebare către femeiet. Voi, femei, nu e aşa că atunci când vă prindeţi părul d-aiurea (ca să nu zic acu’ o vorbă urâtă) vă stă de nu se poate, a neglijenţă studiată clasa unu’ – vezi duş, prăjit cartofi sau altceva, ce prăjiţi voi acolo, sau pur şi simplu că vă intră în ochi, iar când vreţi să ieşiţi din casă şi să-l adunaţi cumva there is NO WAY. NO HOW? Voiam doar să ştiu că nu-s singură pe lume, pls help.

2. Numero due. Bă, am îmbătrânit. E oficial, a se nota. Eu nu, că eu nu îmbătrânesc niciodată – am dispensă de sus -, da’ în general vorbind, teoretic, aia e. Am fo’ în seara asta la o chestie gen ,,să dansăm cu toţii” (adaptare de la United States of Dancing, cum cică se numea adunarea), invitat de onoare fiind un băiat care pe bune că ştie bine de tot (io credeam că dansează din buric, dacă era să îmi ziceţi doar numele, da’ m-am răzgândit). Ei, şi în afară de faptul că omul ăla chiar dansează, am mai văzut cine dansează. Şi au între 15 şi 18 ani. E grav.

La ieşire, întâlnire cu foşti colegi de liceu, la numita garderobă:
,,- .. ce faci aici?”
,,-da’ voi ce faceţi aici?”
,,- nu, că noi am întrebat primii” (în punctul ăsta era deja clar că săvârşim cu toţii cel puţin o infracţiune, nu?)
,,- am avut o invitaţie”
,,-arat-o”
,,-na că am dat-o, la naiba!”
,,-…băh, am înbătrânit”

Mă rog, nu, nu fac documentar pentru facebook cum am fost bănuită de aceleaşi personaje, însă e grav. Noi e bătrâni, ei e tineri. Să bem. Că noi e mai deştepţi.

În cele ce urmează, un film cu baiatu’ de vă ziceam, cu dansu’. Pe mine m-a impresionat, recunosc. Poate şi pentru că eu e babă. Priviţi, priviţi, e de bine, vă promite tanti. (da’ nu trişaţi, priviţi până la capăt, nu aveţi de pierdut, distracţia e pe crescendo):

P.S.: Na, că nu v-am dat numele, să nu ne facem toţi de ruşine. Lasă, să pic eu…