Atunci cand traiesti cu convingerea ca orice e posibil, chiar si cand ti s-a demonstrat in excesiv repetate randuri ca probabil si posibil se intalnesc foarte foarte rar, cum se numeste asta?
Note to self: am redescoperit Mezzo. Nu-l uita din nou.
Adica marcatoare de existenta. Ma uit acum la “Cum sa furi un milion” si imi aduc aminte de crush-ul meu legat de Peter O’Toole, de prima oara cand am vazut filmul si i-a luat vreo ora lui taica-meu sa imi explice ce e un bumerang, dar mai ales CUM functioneaza. Mi s-au intiparit de atunci in minte toate scenele, tot atunci a trebuit se explice si ce-i acela speraclu si cum functioneaza magnetii si tot felul de alte lucruri de genul asta.
Imi mai vine in minte apoi “That Darn Cat”. Vazut la gradina de vara din Saturn in 1988. Am scene vagi din el in cap, ceasul de la gatul pisicii, felul in care m-a facut sa ma intreb daca chiar pot zgaria mesaje pe spatele ceasurilor, alergia la pisici (cu care ma confrunt acum), hohotele de ras datorate peliculei de care nu mai avusesem parte pana atunci niciodata …
Urmatorul care imi vine in minte este “Fluturii sunt liberi”, cu Goldie Hawn, film la care am fost cu mama. Nu imi pot aminti anul, dar presupun ca era totusi post 90… Din nou – un noian de intrebari – cum e sa fii orb? Cum e sa vrei sa fii independent? De ce a fost ales titlul asa?
Voi ce filme de genul asta aveti tatuate prin cap?
Si cum nu sunt sigura ca intrati cu totii pe noul site, pun laudarosenia si aici .
Am un domeniu doar al meu de o jumatate de an. Doar ca am tot amanat momentul.
Ok, ok, recunosc, expresia nu-mi apartine, desi mi-a venit spontan in minte atunci cand m-am gandit sa scriu acest post. Expresia e facuta celebra aici de catre doamna Lola, dar o imprumut si eu pentru doar cateva minute.
Traiesc inca euforia libertatii. Si fac exercitii de trait frumos pe bani putini. Am cateva “strings attached” care se numesc cablu + mobil + factura de electricitate + intretinere, si de ele trebuie sa vad cum ma ingrijesc luna de luna. In rest – am prieteni dispusi sa ma hraneasca, multe carti necitite, multe vise si o toamna frumoasa in fata. Desigur, as putea spune ca am o toamna grea in fata. Dar mie mi se pare ca voi avea o toamna superba. Cu dimineti ruginii tarzii, cafea in paturica, pe balcon… plimbari in parc. Cu placinta facuta de mine si oaspeti la pranz, la un pahar de… sirop de visine. Si cu multe promisiuni.
Mdaaaa… In ultima vreme ma tot lovesc de cuvantul asta – “vise”. Unii privesc pragmatic problematica. Altii modeleaza lutul in forma de vise. Altii le traiesc. Si cumva orice as face, oricum as drege, in orice directie m-as intoarce, ma lovesc de ideea asta – ca trebuie sa traiesti asa cum simti. Si ca – asa cum imi spunea Lola intr-o zi – “starea de angajat nu este una fireasca”.
Nu mai vreau sa fiu hamster in rotita. Gata. Aici incepe.
Azi am luat maul comentariilor anonime. Deah, inca un semn de slabiciune, dupa ce am activat moderarea comentariilor.
5) Nu e vorba de struguri si de vulpi. Don’t even think about going there. Desigur ca mi-ar fi prins bine sa ma mai compromit vreo 6-7 luni – hai un an. Pe bani. Desigur ca imi va fi greu ca dracu’. Desigur ca nu ma va incalzi cu nimic faptul ca ma pot trezi la orice ora. Da’ la dracu daca regret ceva.
(adaugat ceva mai tarziu) – si asta ar cam fi momentul in care m-as prinde (intr-un mod neplacut, fireste) who’s there and who’s not there. Metoda Ionouka
Nu tu tristete. Nu tu melancolie.
Mi-e somn. Ar trebui sa dorm, nu sa fiu aici.
