Fun!
Culeasă azi de pe twitter. Mi s-a părut amuzant. Am zis să vă hliziţi şi voi.
Triste Febrero
Help! I need help!
Dacă v-aţi apuca să scrieţi o carte pentru copii între să zicem… 6 şi 9 ani… despre ce ar fi?
Hai, că poate vă pricepeţi la domeniul ăsta mai bine ca mine, şi mă scoateţi din întuneric.
Ce să fie, ce să fie…
Aseară, Cora Lujerului. După ce am adunat tot ce era de adunat de pe rafturi şi am trecut pe la casă, am decis ca plasa e prea grea, aşa că m-am dat bătută, am luat o cafea şi am asteptat partea forţoasă să vină să escorteze alimentele la domiciliu.
Eh. Şi după ce am băut cafeaua, îndreptându-ne către ieşire, observăm un nou Pet Shop. Intrăm, în principiu ca să facem mişto de papagali. Şi aşa ajungem la colţul cu iguane, porci de guineea, hamsteri şi alte veveriţe. Cum ne uitam noi – eu la un porcuşor şi el la o iguană, cobor privirea puţin, numai puţin, la etajul de sub porcuşori şi parcă văd ceva. Mă aplec mai mult…şi ce să vezi! Şoc şi groază! O creatură pufoasă şi albă dormea pe spate, literalmente pe spate, leşinată, cu cracii relaxaţi în toate direcţiile. Una dintre lăbuţele din faţă – pe piept. Cum capul era căzut tot pe spate, se vedeau şi dinţişorii. De nu i s-ar fi ridicat burdihanul când şi când a respiraţie, aş fi crezut că abia l-au adus de la Surprize, Stupize cu un infarct la activ.
M-am uitat, m-am sucit. Băi nene, ce lighioană e şi asta.Parc-ar fi pisică, dar nu e. Câine – categoric nu. Iepure n-are cum, că e prea lung şi nu seamănă la picioare. Animalul mă sfida, efectiv. Dormea sfidător. Nici Sid din Ice Age n-ar fi fost capabil de o asemenea poziţie de repaos, trust my word. Noroc că am zărit eticheta pe care scria frumuşel ,,dihor”.
Eh, iaca, muream proastă şi nu vedeam dihor alb dormind.
Busy, busy weekend
Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.
Avataru’ vieţii
Gata. Am fost, l-am bifat. Acum pot să-mi dau şi eu cu părerea, ca orice alt muritor.
Mie mi-a plăcut, nah. Şi pentru asta ţin să mulţumesc hoardei de cunoscuţi care mi-au demontat orice fel de aşteptare legată de filmu’ lu’ peşte. Am intrat acolo cu nicio aşteptare, none, zero, niente, nada.
Mie mi-a plăcut. Şi o să vă zic şi de ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut ’cause I’m a girl 
. Mi-a plăcut lumea aia, cum e făcută şi cum se întâmplă lucrurile şi tot. E o poveste, naaah.
Acuma nah, nu discutăm despre faptul că m-au durut ochii toată seara de la iMax, că mi-a luat vreo juma’ de oră să mă obişnuiesc cu ce se întâmplă acolo, şi că – nah, că o zic şi eu – n-au, domnule, suport de suc!! Îngrozitor!!!
Dar, în concluzie, mie mi-a plăcut. Şi vă mai zic un secret – am fost singura căreia i-a. 
And the saga continues…
În seara asta, încă o recomandare Montignac: Piept de pui cu curry.
De ce aveţi nevoie pentru vreo două porţii, aşa:
- un piept de pui dezosat
- o linguriţă de curry
-o ceapă jumate
-vreo 150-200 de grame de ciuperci tocate, de conservă
-cam 150 ml smântână lichidă degresată (e, aici e-acolo, eu n-am găsit decât frişcă lichidă, nici urmă de smântână – cu atât mai puţin degresată, aşa că am luat o smântână mică cu cât mai puţină grăsime – în speţă 12 la sută – am pus jumate din ea într-un pahar mare şi am diluat cu apă; zic că pare că a mers)
- nelipsitele sare and piper
- ulei de măsline, pentru călit (de nu ştiaţi, pentru călit şi prăjit şi alte nebunii, cel mai bun e uleiul de măsline ăla rafinat – e ceva legat de punctul de fum şi alte chestii; eu am folosit azi extravirgin, că d-asta am avut)
Şi ce se face – păi mai întâi se toacă ceapa solzişori şi se căleşte pâna devine moaaaale, moale de tot (da’ să n-o ardeţi). Se ia de pe foc, şi se trece la tranşarea pieptului de pui în bucăţele cât mai mici. În carte scrie 2-4 cm, eu aş sugera să rămâneţi pe la 2, că urmează a fi călit şi vă va fi mai uşor. Aşa, cum ziceam se taie şi se căleşte căteva minute bune într-o tigaie, separat de ceapă (îl întoarceţi bine pe toate părţile să se rumeneasca frumuşel). Când e cam gata, aşa, se potriveşte de sare şi piper şi se presară şi o linguriţă rasă (rasă am zis!) de curry peste dânsul. Se amestecă bine, bine de tot cu condimentele şi se ia de pe fooc.
Se amestecă într-o oală puiu’, ceapa călita, ciupercile din conservă şi smântâna de care povesteam mai devreme. Se mai adaugă un strop de curry, aşa să fie, se amestecă bine-bine, se acoperă şi se fierbe vreo 3-4 minute. După alea 3-4 minute se ia capacul şi se mai fierbe încă pe atât, descoperit, ca să se îngroaşe sosul.
Şi gata!
E foaaarte bun cu orez (deh, curry şi orezu’ sunt fraţi de cruce). Eu de la orez m-am abţinut, am tăiat nişte roşii cu ceapă şi cu ulei de măsline şi am pus de-o sălăţică.
Şi da, azi avem şi poză!
3 reţete Montignac, ca să începem săptămâna bine
1. Vinete umplute a la Provencale
E nevoie de:
- două vinete coapte (aici am greşit eu, una era cam…tânără)
- 200 g ciuperci (merg şi alea la conservă)
- 4-5 căţei de usturoi tocaţi (în carte scria de 2, însă eu iubesc usturoiul, plus că aveam d-ăla adevărat, românesc, de dimensiuni mai mici)
-câteva frunze de mentă tocată
- some pătrunjel
- 60 g măsline fără sâmburi, tăiate rondele
- una bucată ou
- sare şi piper după cum vă ştiţi limitele
-ulei de măsline să aveţi la nevoie
Se încălzeşte bine de tot cuptorul, la 210 grade (treapta 7 pentru ăia cu cuptoare gradate altfel). Se spală cele două vinete în cauză, se retează capetele şi după aia se taie pe lungime, pe jumătate. Se crestează bine pulpa aia, ca să fie uşor de desprins mai târziu, dar cu grijă, să nu ajungeţi cu lama cuţitului la coaja vinetei. Le daţi cu sare şi le stropiţi sănătos cu ulei de măsline, şi le băgaţi în cuptorul ăla care e bine să fie incins zdravăn, pentru 30-45 de min (le mai verificaţi din când în când – cuptorul meu, de exemplu, are focul cam moale şi mereu e nevoie să las mâncarea mai mult decât e prevăzut).
Tocaţi ciupercile (sau nu, dacă sunt de conservă, gata tocate) şi căliţi-le în ulei de măsline până nu mai ezistă zeamă în tigaie.
Scoateţi vinetele din cuptor şi scoateţi miezul cu o linguriţă – în punctul ăsta ar trebui să fie foarte uşor de scos şi de strivit în formă de piure. Grijă la coajă, să n-o rupeţi. E – piureul asta de vinete se pune peste ciuperci şi se mai lasă pe foc 2-3 minute, amestecând. După ce aţi stins focu’, urmează completarea umpluturii, şi pentru asta se adaugă peste vinete şi ciuperci usturoiul tocat, menta, pătrunjelul, măslinele rondele şi oul bătut (ca pentru omletă), plus sare şi piper după gust. Se amestecă totu’ bine-bine şi după aia se umplu cojile goale de vinete cu amestecul.
Toată treaba se aşează într-o tavă unsă cu ulei şi se lasă la copt vreo 20 de minute.
Bon apetit, ca să zic aşa. Mie nu mi-au ieşit tocmai bine, dar o să repet treaba, că încep să-mi dau seama pe unde am greşit.
2. Păstrăv cu vin alb
Pentru reţeta cu peştii vă scriu varianta pe care am făcut-o eu, adică 2 păstrăvi în loc de 4.
Vă trebe aşa:
- 2 peştoci din specia păstrăv, la cel puţin 250 de grame fiecare, gata curăţaţi şi fără chestii pe dinăuntru (adică evisceraţi)
- 2 crenguţe de rozmarin proaspăt
- 150-200 g ciuperci (long live conserva)
- 1 lămâie
- neşte căţei de usturoi tocaţi (câţi vă lasă sufletu, io am pus vreo 6 şi cred că ar mai fi încăput…)
- 1 praz (depinde de care găsiţi – dacă vorbim de ăla turcesc, mutant, gigantic, unu’ e mai mult decât suficient)
- some ulei de măsline
- un pahar mic de vin alb, sec
-evident, sare şi piper
Şi se face aşa: mai întâi încălziţi cuptorul la aceleaşi 210 grade (treapta 7). Se dau păstrăvii cu sare şi piper, se pune câte o crenguţa de rozmarin inside fiecare (cum sunt evisceraţi, va fi mai uşor decât sună).
Se toacă ciupercile (sau nu, dacă aveţi gata tocate).
Lămâia se taie pe jumătate. O jumătate se taie rondele subţiri, iar cealalta jumătate se stoarce. Dupa stoarcere, daţi pe răzătoare coaja de la jumătatea respectivă.
Spălaţi prazul, curăţaţi-l şi tăiaţi-l rondele subţiri.
Şi acum începe treaba adevărată: ungeţi tava sau vasul ăla în care vreţi să cazaţi peştii cu ulei de măsline. Se pun mai întâi ciupercile şi apoi peştii. Se acoperă peştii cu o pilotă făcută din rondelele de praz şi lămâie (yum). Peste treaba asta presăraţi coaja de lămâie de care vă povesteam.
La final, faceţi un amestec între paharul de vin, zeama de lămâie şi usturoiul tocat, şi stropiţi cu el povestea de mai devreme.
Se acopera recipientul în cauză cu folie de aluminiu şi se bagă în cuptorul încins bine, pentru vreo 35-40 de minute.
E foaaarte bun.
3. Piept de pui cu parmezan
Ăsta e preferatul meu, de departe. Nu aşa fancy ca cele de dinainte, dar foaaaaarte foarte yummy.
Se face din piept de pui dezosat (eu am avut un piept şi jumătate). În afară de pui, mai aveţi nevoie de:
- cimbru uscat
- ulei de măsline
-un iaurt mic
-usturoi tocat (aceeaşi treabă, puneţi după cum vă ştiţi consumul de usturoi)
-vreo 100 de g parmezan ras (depinde cât pui aveţi)
-pătrunjel tocat
Aceeaşi problemă – încălziţi cuptorul la 200 de grade (treapta 6-7).
Se taie carnea în cubuleţe mici (de 2-4 cm), şi se dă cu sare şi piper, plus cimbru. Separat, într-un vas, se amestecă 2 linguri de ulei de măsline cu iaurtul, cu pătrunjelul tocat şi cu usturoiul tocat. După ce se amestecă bine, se pun în vas şi bucăţile de pui şi se încorporează.
Se pune parmezanul într-o farfurie adâncă şi apoi se ia fiecare bucată de pui şi se dă prin parmezan până nu mai ştie de ea. Se aşează cu răbdare, bucată cu bucată, într-o tavă, cratiţă, vas de sticlă termorezistentă, ce aveţi la îndemână, dar să fie bine unsă cu ulei de măsline. Nu e problem dacă gogoşelele aşa formate se ating între ele, numa’ să nu se suprapună.
Se bagă în cuptor şi se lasă 20-30 de minute.
Yum, yum, yum. Eu am consumat cu salată de roşii, dar cred că merge cu mai orice fel de salată.
Pfiuh, gata. Hai că vă anunţ dacă mai fac ceva. Poate fac şi poze…
